Indemnizaţie pentru gemeni, câştigată în instanţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Premieră la Constanţa

Indemnizaţie pentru gemeni, câştigată în instanţă

Eveniment 05 Iulie 2010 / 00:00 521 accesări

O constănţeancă din Cernavodă, care a născut gemeni în mai 2008, a obţinut în instanţă dreptul la o indemnizaţie dublă pentru creşterea copiilor. După un an de procese, Curtea de Apel Constanţa a respins recursul declarat de Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale (AJPC) Constanţa, formulat împotriva deciziei Tribunalului Constanţa de a-i recunoaşte Georgianei Mihaela Rusu dreptul de a beneficia de o indemnizaţie dublă pentru a-şi creşte cei doi băieţi, Ciprian-Gabriel şi Robert Costin. Femeia a dat statul în judecată după ce a intrat în vigoare Legea 239/2009, care prevede că orice mamă care aduce pe lume unul sau mai mulţi copii deodată trebuie să primească din partea statului câte 600 de lei pentru fiecare nou-născut. Instanţa a constatat că Georgiana Mihaela Rusu se încadrează în prevederile legii şi a decis că trebuie să beneficieze de indemnizaţie dublă începând cu septembrie 2008 şi până când gemenii au împlinit doi ani. „AJPC Constanţa a contestat această hotărâre, susţinând în instanţă că Legea 139/2009 a intrat în vigoare pe 18 iunie 2009 şi că femeia ar trebui să primească bani începând cu acea dată şi nu din septembrie 2008”, a declarat Adrian Ionescu, avocatul Georgianei Rusu. Curtea de Apel Constanţa a apreciat că „indemnizaţia se cuvine pentru fiecare copil născut, indiferent dacă acesta provine dintr-o naştere multiplă sau dintr-o naştere simplă, iar scopul enunţat în OUG este acela de a îmbunătăţi echilibrul social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, în scopul stimulării creşterii natalităţii şi diminuării fenomenului de abandon al copiilor”. Sentinţa este definitivă şi irevocabilă, motiv pentru care Georgiana Mihaela Rusu va primi retroactiv banii cuveniţi pentru a-şi creşte gemenii.

Taguri articol


12