Indemnizaţiile pentru copii, recalculate dacă ai şi drepturi de autor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
OUG

Indemnizaţiile pentru copii, recalculate dacă ai şi drepturi de autor

Social 12 Septembrie 2018 / 17:22 1966 accesări

Un proiect de OUG al Ministerului Muncii prevede că agenţiile de plăţi şi indemnizaţii din toată ţara vor fi obligate să introducă în calculul indemnizaţiei pentru creşterea copilului drepturile de autor. Şi să plătească sumele cuvenite până la sfârşitul anului. Pentru persoanele ale căror drepturi de indemnizație lunară prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, cu modificările și completările ulterioare, au fost stabilite fără a fi luate în calcul veniturile din drepturi de proprietate intelectuală obținute începând cu 23 martie 2018, agențiile pentru plăți și inspecție socială, au obligația de a stabili noul cuantum în termen de 60 zile de la depunerea documentelor sau, după caz, în termen de 60 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, în cazul în care aceste documente sunt deja depuse, arată proiectul de OUG.

Diferențele de sume între cuantumul rezultat în urma recalculării și cuantumul plătit până la data intrării in vigoare a ordonanței de urgență se plătesc până la data de 31 decembrie 2018. Din cauza unei modificări aduse Codului fiscal, agenţiile pentru plăţi nu au putut calcula indemnizaţiile pentru creşterea copilului pentru persoanele care au avut venituri din drepturi de autor. Autorităţile au promis săptămâna trecută că vor rezolva această problemă. Având în vedere modificările Codului Fiscal și faptul că noile dispoziții au intrat în vigoare începând cu data de 23 martie 2018, s-a impus corelarea prevederilor cuprinse în Codul Fiscal cu cele din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 111/2010, cu modificările și completările ulterioare, în sensul introducerii în cuprinsul acesteia a unei alte categorii de venituri, respectiv veniturile din drepturi de proprietate intelectuala reglementate separat la art. 70 din Codul Fiscal. "Aceste reglementări trebuie introduse pentru a nu afecta dreptul la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului a persoanelor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, în sensul neîndeplinirii condițiilor de eligibilitate în vederea stabilirii acestora, respectiv al diminuării cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului", scrie în nota de fundamentare a Proiectului.



12