Reprezentanţii Camerei Agricole din cadrul Primăriei Independenţa şi inginerii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, s-au deplasat, ieri, în teren, pentru a constata efectele produse de secetă la culturile semănate în toamnă la orz, grîu şi rapiţă. Primarul din Independenţa, Cristea Gîscan, a declarat că situaţia terenurilor agricole din comună este foarte gravă. „În majoritatea cazurilor, plantele semănate au talie mică, cu boabe foarte mici şi foarte puţin dezvoltate. Dacă într-o săptămînă nu va ploua în această zonă, toate culturile vor fi compromise. Şi aşa, culturile care se pot obţine sînt la jumătate faţă de anul trecut“, a declarat Cristea Gîscan. El a spus că, în comparaţie cu anul trecut, la culturile existente se pot obţine la orz 2.000, cel mult 2.500 kilograme la hectar, faţă de 6.000 kilograme la hectar în 2008. La grîu, situaţia este la fel de critică, anul acesta existînd posibilitatea să se obţină producţii de 2.000 kilograme la hectar, faţă de 4-5.000 de kilograme la hectar cît s-au obţinut în 2008. „Lipsa precipitaţiilor va compromite total culturile existente şi aşa înjumătăţite. Avem 5.000 de hectare cultivate cu grîu, 2.400, cu orz şi 1.300 de rapiţă. Posibilităţi de irigare în această zonă nu există, pentru că Independenţa se află pe treapta a patra în planul de reabilitare a irigaţiilor, fiind situată la o înălţime de 165 de metri faţă de nivelul mării. Facem toate demersurile necesare - solicitări la instituţiile abilitate ale statului - pentru a-i ajuta într-un fel pe producători“, a adăugat primarul comunei Independenţa. În urmă cu o săptămînă, Comisia de agricultură din cadrul PSD Constanţa trăgea un prim semnal de alarmă asupra zonelor calimtate din judeţul Constanţa. Conform datelor furnizate de Comisie, în judeţul Constanţa, din cele 489.000 de hectare cultivabile, doar 5% sînt, în prezent, irigate. Aşa cum afirma preşedintele Comisiei de agricultură din cadrul PSD, Dumitru Manole, sistemele de irigaţii din judeţul Constanţa nu pot funcţiona decît în prima treaptă, deoarece foarte multe componente din instalaţiile de irigat existente au fost furate de-a lungul timpului. „Cred că este mult mai important să investim pentru început în reabilitarea acestor sisteme de irigaţii“, declara Dumitru Manole. La mijlocul acestei săptămîni, deputatul constănţean social democrat Eduard Martin a făcut o interpelare parlamentară, semnată şi de senatorul Alexandru Mazăre, şi adresată ministrului Agriculturii, Ilie Sîrbu, prin care acestuia i se solicită să se ia măsuri pentru creşterea numărului terenurilor arabile irigate din Constanţa.