Primăria Independenţa a pregătit un proiect integrat pentru alimentare cu apă, canalizare şi drumuri, care vizează mai multe sate ale comunei. Potrivit afirmaţiilor primarului Cristea Gîscan, prin acest proiect va fi racordat la reţeaua de apă potabilă satul Tufani, unde vor fi amenajate conducte pe o distanţă de aprox. cinci km. Totodată, va fi amenajată canalizarea în satele Tufani şi Olteni, unde vor fi montate conducte pe o distanţă de 11,3 km (aici existînd deja reţea de alimentare cu apă potabilă) şi vor fi pietruiţi şi asfaltaţi aprox. opt km de drumuri din interiorul satului Independenţa. Gîscan a mai spus că administraţia locală a elaborat studiul de fezabilitate pentru a alimenta cu apă potabilă satul Tufani şi studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru drumurile din Independenţa, iar în această perioadă se lucrează la studiul de fezabilitate pentru amenajarea canalizărilor în cele două sate. Pentru că este un proiect integrat care cuprinde mai multe obiective în aceeaşi comună, valoarea proiectului este de 2,5 milioane de euro. Proiectul va fi depus, conform spuselor primarului, pentru a obţine fonduri de la UE prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. “În satul Tufani, de sute de ani, oamenii se folosesc de apa de la cele două izvoare din localitate, neavînd altă sursă de apă. O situaţie similară era şi la Olteni, dar am reuşit să racordăm localitatea la reţeaua de apă“, a declarat Gîscan. În satul Tufani vor beneficia de această lucrare 160 de gospodării, iar în satul Olteni, 246. “Procedura este greoaie, dar sperăm că în primăvară să obţinem primii bani, iar apoi să ne apucăm de lucru“, a mai spus Gîscan.