Independenţii lui peşte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
UN PAMFLET PE ZI

Independenţii lui peşte

Eveniment 03 Martie 2010 / 00:00 474 accesări

În Parlamentul României, un fel de acvariu al aleşilor noştri, a apărut o nouă categorie de independenţi cu epoleţi. Ei sunt cunoscuţi sub titulatura de independenţii lui peşte prăjit. Ca rang, constat că peştele prăjit este mai sus decât cel fiert rasol sau copt pe grătar. În cazul parlamentarilor independenţi, se ştie cine este peştele prăjit. Cu alte cuvinte, independenţi, independenţi, dar nu sunt de capul lor! În perspectivă, s-ar putea să avem parte de o formaţiune politică a independenţilor lui peşte. Fiind vorba de primul partid al lui peşte prăjit, putem, încă de pe acum, cataloga evenimentul ca fiind o premieră mondială. Politicianul din categoria lui peşte prăjit nu este unul de soi. Pentru că are oase în burtă, se mişcă greoi. Este un activist cazon. Ca atare, în loc să înoate, bate pas de defilare. În lipsa solzilor, fenomen caracteristic peştelui prăjit, poartă stele de general pe coadă. Indiferent de dimensiunile acvariului politic, se deplasează numai în formaţie. Fiind o vietate de apă tulbure, mimează independenţa. În realitate, este slugarnic şi ataşat de peştele prăjit aflat la putere. Nucleul de bază al independenţilor lui peşte prăjit este alcătuit din frustraţii politichiei noastre. Deşi nu s-au organizat ca partid, pentru că nu îndeplinesc toate condiţiile, îşi împart de zor funcţiile între ei! Desigur, funcţiile inexistente ale unui partid fantomă. Independentul lui peşte prăjit este credul şi naiv. Pune botul la orice. Nu contează, momeală să fie. În general, cei mai mulţi dintre ei provin din partide care i-au pus pe tuşă sau i-au anunţat că ar fi timpul să se lase la vatră. Jignit în amorul propriu, independentul lui peşte vrea să se afirme plenar într-o nouă formulă politică. Pentru a-l ademeni, peştele prăjit îi promite şi luna de pe cer. Faţă de peştele consacrat, ăla care bate bulevardele cu “trufandalele” după el, peştele prăjit racolează politicieni de mâna a doua. În tentativa sa de a rupe echilibrul politic existent, îi foloseşte pe independenţi pe post de masă de manevră. Ca să-şi vadă icrele pe un post fierbinte. Ca persoană, independentul lui peşte nu are două vorbe la un loc. Invocând aşa zisa lui independenţă politică, trece cu uşurinţă de la o stare sufletească la alta. Pe post de aluat, poate fi frământat în funcţie de cerinţele şi directivele lui peşte prăjit. Pe înţelesul tuturor, poate fi manipulat. Adepţii lui peşte prăjit cred că, dacă îmbracă haina falsă a independenţei, l-au apucat pe Dumnezeul politichiei de picioare. În realitate, sunt folosiţi precum bunurile de larg consum. În această formulă, dumnealor mizează pe reprezentarea lor în Parlament. Vax. Independenţii lui peşte prăjit au propria doctrină. Dacă nu curge, cum s-au învăţat unii, adică, să zic, din abundenţă, poate pică! Independenţa lui peşte, ca formă de manifestare politică, reprezintă ultima găselniţă propagandistică. Ca orice făcătură, are zilele numărate din start…

Taguri articol


12