India a acuzat direct, pentru prima oară, serviciile secrete pakistaneze că se află în spatele atentatelor islamiste de la Mumbai, de la sfîrşitul lunii noiembrie 2008, a anunţat, vineri, presa indiană. ”Organizatorii acestor atacuri sînt şi rămîn clienţi şi produse ai ISI (Inter-Services Intelligence), serviciile secrete din Pakistan”, a declarat ministrul indian de Externe, Shivshankar Menon. La începutul lunii ianuarie, New Delhi le-a transmis Islamabadului şi altor 15 state un dosar cu dovezi ”copleşitoare”, care demonstrează că atacurile de la Mumbai, dintre 26 şi 29 noiembrie, au fost planificate, pregătite şi administrate din Pakistan, cu posibila complicitate pasivă a liderilor acestei ţări. Premierul Manmohan Singh a acuzat agenţii oficiale ale statului pakistanez - cu alte cuvinte, serviciile secrete - că a susţinut aceste atentate.
New Delhi, Washington şi Londra consideră responsabilă pentru carnagiul în care 174 de persoane au fost omorîte, dintre care 26 de străini şi nouă dintre atacatori, gruparea islamistă pakistaneză Lashkar-e-Taïba (LeT), care activează în Kashmir. Totuşi, SUA şi Marea Britanie se îndoiesc că oficiali pakistanezi ar fi fost implicaţi în atentate. Pe de altă parte, Pakistanul a negat acuzaţiile, face propria investigaţie şi a arestat numeroşi membri ai unei asociaţii caritabile apropiate LeT. Şeful diplomaţiei indiene a declarat că ”Islamabadul este epicentrul terorismului internaţional” şi că ţara lui este afectată direct de organizaţiile teroriste transfrontaliere, care beneficiază de sprijin şi sponsori oficiali. El a avertizat că ”vînzarea de arme către Pakistan - aliatul SUA în războiul împotriva terorismului - echivalează cu a da whisky unui alcoolic sau droguri unui toxicoman”. După atentatele din Mumbai, India a acuzat Occidentul că nu exercită suficitele presiuni asupra Pakistanului, una dintre ţările pe care SUA şi Marea Britanie le menajează de teamă că vor face implozie.