“Indiana Jones 4”, un film nici prea-prea, nici foarte-foarte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Indiana Jones 4”, un film nici prea-prea, nici foarte-foarte

Monden 20 Mai 2008 / 00:00 779 accesări

Festivalul de la Cannes nu a fost nici El Dorado, nici “Templu blestemat” pentru Indiana Jones, a patra parte a aventurilor celebrului arheolog fiind relativ bine primită de critici la avanpremiera mondială, însă entuziasmul acestora a fost mai mare înainte de proiecţie decît după. Aplauze măsurate au salutat finalul celor două ore de proiecţie pentru presă a filmului “Indiana Jones şi Regatul Craniului de Cristal”, a cărui avanpremieră a avut loc, duminică, la Cannes. Filmul a reuşit să evite huiduielile, însă nu a primit nici ovaţiile care ar fi marcat triumful său.

Euforia şi-a făcut simţită prezenţa înainte de proiecţie. Cîţiva spectatori au cîntat celebra melodie de pe generic în întuneric, înainte de începutul filmului, iar aplauzele au fost furtunoase la prima apariţie a pălăriei purtate de arheologul aventurier, interpretat de Harrison Ford, la vîrsta de 65 de ani, la 19 ani de la episodul precedent. În schimb, primirea pe Croazetă a fost strălucitoare seara, la urcarea scărilor Palatului, acesta fiind cel mai impresionant eveniment de la debutul festivalului. Aproximativ 3.000 de persoane s-au adunat lîngă covorul roşu înainte de proiecţia de gală.

Regizorul Steven Spielberg, care nu a mai făcut furori pe covorul roşu de 20 de ani, a fost însoţit de soţia sa, Kate Capshaw, care a jucat în “Indiana Jones şi Templul morţii”, în 1984. Harrison Ford a fost însoţit de partenera sa de viaţă, actriţa Calista Flockhart. Producătorul George Lucas şi actorii Shia LaBeouf, Cate Blanchett, John Hurt şi Karen Allen, care au figurat pe generic, au fost, de asemenea, prezenţi. Alături de aceştia au mai defilat numeroase staruri, precum Salma Hayek, Michael Moore, Goldie Hawn, Dennis Hopper, Christian Slater, Billy Zane şi producătorul Harvey Weinstein.

Taguri articol


12