Indignarea federaţiei “Dr. Ioan Cantacuzino”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Indignarea federaţiei “Dr. Ioan Cantacuzino”

Sănătate 11 Aprilie 2011 / 00:00 733 accesări

Federaţia Sindicatelor Democratice ale Medicilor “Dr. Ioan Cantacuzino” solicită Ministerului Sănătăţii (MS) găsirea urgentă de soluţii potrivite pentru cadrele medicale din unităţile sanitare desfiinţate. “Considerăm că soluţia pentru cadrele medicale din spitalele care au fost desfiinţate nu poate fi mutarea lor la distanţe considerabile. Nu este o soluţie să mutăm medici din zone defavorizate, în care este nevoie de asistenţă medicală de specialitate către oraşele mari, unde nu există posturi libere. Un argument îl constituie distribuţia medicilor la o mie de locuitori, zonele de unde pleacă medicii având o acoperire sub media pe ţară. Obligându-i să facă, zilnic, naveta la zeci sau chiar la sute de kilometri, îi determinăm să plece din ţară ca mulţi dintre colegii lor, în vreme ce pacienţii din zonele respective rămân fără asistenţă medicală. De aceea, considerăm că soluţia ar trebui să fie înfiinţarea unor unităţi medicale, fie că vorbim de centre de sănătate sau ambulatorii de specialitate, exact în zonele unde s-au desfiinţat spitalele”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Medicilor “Dr. Ioan Cantacuzino”, dr. Florin Chirculescu. Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor “Dr. Ioan Cantacuzino” sunt de acord că este nevoie de o reformă a sistemului sanitar, însă consideră că toţi pacienţii au dreptul la asistenţă medicală şi acces echitabil la serviciile medicale, potrivit Cartei Europene a Drepturile Pacienţilor. Sindicaliştii îi întreabă pe decidenţii români, respectiv pe subsecretarul de stat în MS, dr. Raed Arafat, care erau parametrii vitali ai pacientului decedat la Bălceşti astfel încât să se poată afirma, cu certitudine, că era un caz irezolvabil”, în contextul în care Jurământul lui Hipocrate spune altceva. Şi pentru primul ministru, Emil Boc, există o întrebare: “Care este procentajul pacienţilor care au supravieţuit unui infarct miocardic acut care au fost stentaţi?”, întreabă dr. Florin Chirculescu.



12