Indolenţă guvernamentală în atragerea fondurilor comunitare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pecineaga

Indolenţă guvernamentală în atragerea fondurilor comunitare

Administrație 13 Aprilie 2010 / 00:00 444 accesări

Primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan, consideră că autorităţile locale constănţene, şi nu numai, sunt private de fondurile europene din cauza incompetenţei celor care se află la guvernare. „Reprezentanţii ministerelor sunt incapabili să gestioneze fondurile europene. La nivelul judeţului Constanţa sunt 42 de primării care au depus proiecte integrate pe măsura 3.2.2, proiecte depuse de mai bine un an pentru care nici până în prezent nu au primit un răspuns. Sunt proiecte prin care noi, ca autorităţi locale, reuşim să rezolvăm unele din cele mai importante probleme: reţeaua de apă şi canalizare sau reabilitarea drumurilor. Bugetele pe care noi le avem sunt mult prea mici pentru a putea susţine astfel de proiecte. Fiecare dintre primarii care au depus astfel de proiecte au avut speranţa că vor reuşi să obţină fonduri şi să ofere locuitorilor condiţii mai bune. Din nefericire toate demersurile pe care le-am făcut au fost în zadar, pentru că nimeni de la ministere sau autoritatea de management nu ne-a dat un răspuns”, a declarat primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan. Edilul susţine că proiectele depuse puteau fi aprobate demult, iar în prezent să fie deja semnate contractele de finanţare. „Noi, la nivelul comunei, dacă cineva de la Bucureşti îşi dădea interesul să obţinem aceste fonduri, puteam fi acum în mijlocul lucrărilor. Acest lucru ar fi însemnat locuri de muncă pentru locuitorii din comună, ar fi însemnat o mişcare a economiei locale, care ne-ar fi ajutat pe noi ca autoritate locală. Din păcate, sutele de pagini stau şi se prăfuiesc în birourile de la Bucureşti fără ca nimeni să se uite măcar pe ele”, a mai spus Stan. El a afirmat că, pe lângă indolenţa celor aflaţi la guvernare se mai adaugă şi sutele de condiţii pe care le pune statul român pentru accesarea fondurilor. „Spunem despre cei de la Uniunea Europeană că sunt birocraţi. Cei care se află acum la putere sunt de o mie de ori mai birocraţi pentru că fie ne impun tot felul de condiţii aberante care ne blochează proiectele, fie o dată la două sau trei luni schimbă ghidul solicitantului, unde mai adaugă alte condiţii care ne împiedică să luăm banii europeni”, a precizat primarul.



12