Introducerea taxei pe fast-food ar putea duce la creşterea, în medie, cu peste 20% a preţului la alimente, dar şi la disponibilizarea a peste 36.000 de salariaţi, respectiv 20% din personalul din industria alimentară, potrivit reprezentanţilor patronatelor. Preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, a declarat ...
Peste două treimi dintre români consideră că cel mai stabil sector este IT-ul şi telecomunicaţiile (IT&C), în timp ce doar aproximativ o treime au încredere în piaţa imobiliară, agricultură şi bănci, potrivit unui sondaj realizat de Unlock Market Research. 55-60% dintre persoanele intervievate în 2009 ...
● CONSUM MODERAT ● Vinul consumat zilnic, în cantităţi moderate, poate preveni mai multe tipuri de cancer, cu condiţia să aibă o concentraţie de alcool de 10%, comparativ cu 14% cât au majoritatea vinurilor din comerţ, potrivit unui studiu realizat de World Cancer Research Fund. Această ...
Banca Comercială Română (BCR) a prelungit, până la 30 octombrie 2010, o facilitate de finanţare semnată în mai 2008 cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care permite IMM-urilor obţinerea unei componente nerambursabile de 20%, cu sprijinul UE şi a Ministerului Dezvoltării ...
Termenele de plată din comerţul cu alimente, stabilite la 12 zile prin legea comerţului cu produse alimentare, ar putea fi eliminate printr-o modificare a actului normativ, potrivit unui amendament agreat ieri de reprezentanţii producătorilor, ai procesatorilor şi ai marilor lanţuri de magazine. \"Cei prezenţi ...
Despre taxa pe fast-food pe care intenţionează să o introducă Ministerul Sănătăţii român, jurnaliştii germani spun că, dacă aceasta va fi aplicată, va fi prima de acest fel din lume, care va afecta mai ales lanţurile mari de fast-food. Se pare însă că românii nu au fost primii care s-au gândit la ...
Banca Comercială Română (BCR) a contractat, la sfârşitul lunii decembrie 2009, un împrumut în valoare de 75 milioane euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), pentru finanţarea proiectelor întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). IMM-urile care aleg să dezvolte proiecte în domenii de activitate ...
Patronatele din industria alimentară au solicitat vineri ministrului Agriculturii amânarea aplicării legii Codului de Bune Practici pentru modificarea acesteia, în urma unor discuţii cu reprezentanţii supermarketurilor, sesizând neclarităţi, în special, în privinţa termenelor de plată, a spus ...
Taxarea inversă în industria alimentară, prin care TVA se va încasa în magazine şi nu pe parcursul ciclului de fabricaţie a produselor, ar putea fi introdusă în acest an, potrivit federaţiilor “Romalimenta” şi “Rompan”. „Noi am propus ministrului Agriculturii o taxare inversă ...
Taxa pe fast food va fi percepută de Ministerul Sănătăţii (MS) începând cu luna martie 2010 şi impusă companiilor care produc, importă sau prepară produse tip fast food, de patiserie-cofetărie, snacksuri, chipsuri, precum şi băuturi răcoritoare, cuantumul contribuţiei urmând să fie stabilit prin ...
În fiecare an, pe 20 decembrie, românii sărbătoresc Ignatul, sărbătoarea închinată Sfântului Ignatie al Antiohiei, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor. Potrivit tradiţiei, în noaptea de Ignat, porcii visează că vor fi tăiaţi. Se crede că acesta este motivul pentru care nu mai ...
Consumatorii vor fi informaţi, în timpul sărbătorilor de iarnă, cu privire la etichetarea nutriţională bazată pe Cantitatea Zilnică Estimată (CZE), în cadrul unei campanii susţinute de şase companii multinaţionale, cetăţenii putând stabili cantitatea de calorii necesară raportat la vârstă sau ...
Preţul preparatelor din carne nu va creşte începând din această lună, ci abia din februarie 2010, anunţă reprezentanţii Asociaţiei Române a Cărnii (ARC) şi ai sindicatelor din industria alimentară. \"Procesatorii nu intenţionează scumpiri în luna decembrie. Dimpotrivă, pe fondul crizei, aşteptăm ...
Cele mai negre previziuni în ceea ce priveşte scumpirea alimentelor devin realitate, ca şi teoriile potrivit cărora mâncarea de pe mesele românilor va proveni, într-o proporţie covârşitoare, din import. De la începutul anului viitor, anularea subvenţiilor pentru carnea de porc şi pasăre, pentru ouă ...
Mulţi producători de mezeluri au preferat să scadă calitatea alimentelor şi nu preţurile, pentru a-şi păstra volumul vânzărilor şi marja de profitabilitate pe perioada crizei, a declarat preşedintele „Romalimenta”, Sorin Minea. “În acest an, toată industria cărnii a mers prost. A fost ...
Cunoscutul bucătar britanic a lansat, marţi, pe site-ul său, un serviciu de anunţuri matrimoniale, în parteneriat cu platforma match.com., pentru a-i ajuta pe gurmanzi să îşi găsească perechea potrivită, potrivit site-ului jamieoliver.com. Vizitatorii site-ului lui Jamie Oliver pot încerca să îşi ...