Industria europeană finanţează senatorii climato-sceptici din SUA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Industria europeană finanţează senatorii climato-sceptici din SUA

Monden 27 Octombrie 2010 / 00:00 525 accesări

Pe urma banilor Un adevărat scandal în care sunt implicaţi lobişti americani finanţaţi de nume grele ale industriei europene s-a iscat peste Ocean. Un raport al reţelei de ONG-uri Climate Action Network Europe susţine că filialele americane ale unor reprezentanţi industriali importanţi de pe Bătrânul Continent, precum companiile germane Bayer şi BASF sau cele franceze Lafarge şi GDF-Suez au susţinut financiar campaniile electorale ale mai multor senatori americani care neagă efectele negative ale schimbărilor climatice. Documentul arată că, în 2010, cei mai mari poluatori europeni au vărsat peste 306.000 de dolari în conturile aleşilor climato-sceptici, care se opun vehement adoptării pachetului legislativ de luptă împotriva schimbărilor climatice. Raportul se bazează pe cifrele publicate luna aceasta de Comisia Electorală Federală americană, cu ocazia alegerilor pentru Senat din data de 2 noiembrie. Acestea detaliază sumele primite de fiecare senator şi numele donatorilor, conform politicilor americane de transparenţă privind finanţarea campaniilor electorale. Foarte puţini senatori democraţi au primit astfel de contribuţii, printre aceştia Blanche Lincoln, cea care a reuşit să blocheze o serie de proiecte ale administraţiei Obama. Blanche Lincoln, senator de Arkansas, a obţinut nu mai puţin de opt contribuţii din partea unor companii mari care au probleme în respectarea prevederilor de mediu.

Suspiciuni de ilegalitate ”Un grup format din cei mai mari producători europeni de dioxid de carbon finanţează campaniile politice ale unora din cei mai fervenţi opozanţi ai legislaţiei împotriva schimbărilor climatice care se negociază în Senatul american”, afirmă autorii raportului. Se subliniază faptul că aceleaşi companii europene fac lobby împotriva reducerii drastice a emisiilor de gaze cu efect de seră în Europa, aducând ca argument tocmai faptul că nu trebuie făcut nimic până când SUA nu acţionează ferm în acest sens.

Raportul mai arată că producătorul francez de ciment Lafarge, responsabil de 15 milioane de tone de emisii în 2009, a vărsat 34.500 de dolari, iar GDF-Suez, suma de 21.000 de dolari către aleşii americani care se opun creării unei pieţe a carbonului peste Ocean. Cel mai generos donator, arată raportul, a fost grupul farmaceutic german Bayer, cu 108.000 de dolari, urmat de compania BASF, cu 61.500 de dolari. Însă, întrebate de reporteri Deutsche Welle, conducerile celor două companii au declarat că subsidiarelele lor americane nu pot finanţa direct candidaţii, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la legalitatea respectivelor transferuri de bani.

Taguri articol


12