Dacă Bac-ul de anul ăsta ne-a mai luminat în legătură cu atmosfera, obiceiurile şi relaţiile vicioase din educaţie, decizia instanţei în cazul „Constanda-Bordei” este pe cale să ne redeschidă ochii în domeniul restituirilor frauduloase de proprietăţi, o acţiune de disensiuni ample care a păgubit şi păgubeşte statul de sume importante.

Cele 165 de milioane pe care ar trebui să le primească afaceristul de la Primăria Capitalei nu sunt decât bomboana pe colivă. Încă de la venirea la putere a Convenţiei Democratice, odată cu noile legi ale proprietăţii promovate de aceasta, s-a declanşat o campanie fără precedent de depistare a proprietăţilor nerevendicate, urmată de nu la fel de fără precedent proces de „fabricare” a documentelor doveditoare. Printre iniţiatorii acestui curs s-a numărat fostul ministru al Justiţiei de atunci şi actualul avocat al lui Constanda, Valeriu Stoica, al cărui cabinet a devenit centrul de comandă de la care s-a derulat câteva dintre cele mai spectaculoase – şi mai bănoase – acţiuni de revendicare. Succesul operaţiunii a depins de cointeresarea unor instanţe de judecată, care, în numele sfintei datorii de respectare a proprietăţii, au dat pe bandă soluţii de restituire. Nu a fost şi nu este prea complicat să ghiceşti „preţul” unor astfel de soluţii, doar făcând calculul a ce înseamnă câteva procente din valoarea bunurilor restituite. Apărătoare ale aceleiaşi sfinte principii, administraţiile locale - în speţă primarii - au purces şi ei cu entuziasm la punerea în posesie. Pe un astfel de val s-a aflat, de la început, samsarul de proprietăţi revendicate Constanda, care a obţinut câştig în justiţie pe baza unei documentaţii cel puţin dubioase şi care a fost pus în posesie cu grăbire chiar de către fostul primar general din vremea respectivă ca un gest de frondă faţă de puterea politică de atunci. Ce s-a întâmplat de-a lungul ultimei perioade nu ţine atât de sentimentele justiţiare sau legaliste ale consilierilor locali, cât de interesele subterane legate de participarea - sau neparticiparea - la profitul lui Constanda. În ultimii ani, comisiile de specialitate de la primării au devenit mai „circumspecte”, nemaigrăbindu-se cu punerea în posesie: un caz recent descoperit de DNA la Primăria Capitalei arată că, mai nou, se recurge la principiul „din două una”. Adică, din două proprietăţi, una ne rămâne nouă (ştim noi cine).

Deşi viciile acestui proces sunt mai mult decât evidente, neobositul DNA, parchetul, celelalte instituţii cu atribuţii în această direcţie nu se înghesuie să ia la puricat autenticitatea documentelor care stau la baza restituirilor şi atenţia cu care judecătorii corupţi le „studiază” şi le acceptă ca probe, în ciuda precarităţii lor. O acţiune serioasă şi concertată ar fi de natură să dezvăluie o veritabilă mină de aur pentru buget, din confiscarea proprietăţilor obţinute în mod fraudulos de industriaşii restituirilor.