Înecat în lacul Tăbăcărie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Înecat în lacul Tăbăcărie

Eveniment 20 Octombrie 2010 / 00:00 2181 accesări

Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, ieri după-amiază, plutind pe lacul Tăbăcărie din Constanţa. Descoperirea macabră a fost făcută în jurul orei 14.00, de câţiva elevi care se întorceau de la şcoală. „Veneam de la liceu şi am văzut geaca şi bastonul pe mal şi mi s-a părut suspect. Apoi am văzut că în apă plutea ceva. M-am uitat mai atent şi mi-am dat seama că este vorba despre un om şi am sunat la 112”, a declarat Taifun Sabula. Trupul neînsufleţit se afla la o distanţă de aproximativ 20 de metri de mal, în apropierea bisericii Sf. Mina. În zonă au ajuns un echipaj al Secţiei 1 Poliţie Constanţa, dar şi un echipaj SMURD. Oamenii legii au solicitat intervenţia pompierilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, care au scos cadavrul la mal. În haina găsită pe malul lacului, oamenii legii au descoperit suma de opt lei, un bilet RATC şi o sticlă de coniac. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul se numeşte George Cherulescu, de 85 de ani, din Constanţa. Octogenarul locuia singur şi nu mai avea rude, soţia lui murind în urmă cu cinci ani. Din primele cercetări, pe corpul bărbatului nu au fost găsite urme de violenţă. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga Cimitirului Central pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea exactă a cauzei decesului.



12