Inevitabilul s-a produs! Țepele cu falși medici au ajuns la Constanța!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Inevitabilul s-a produs! Țepele cu falși medici au ajuns la Constanța!

Eveniment 08 Octombrie 2015 / 11:21 3161 accesări

Nici semnalele de alarmă trase de polițiști, nici cazurile mediatizate de presă nu pot opri, se pare, tăvălugul escrocheriilor în România! În urmă cu doar câteva zile prezentam în paginile ziarului nostru "mutația" suferită de clasica metodă "Accidentul" la Bistrița, Suceava și la Vaslui, acolo unde un deținut încarcerat în Penitenciarul Iași obținuse de la mai multe persoane bani și bijuterii, după ce le mințise că este medic și că rudele victimelor, rănite în accidente, trebuie operate de urgență. Oamenii legii avertizau la acea dată că noua poveste lacrimogenă, mai eficientă decât cea deja "consacrată", s-ar putea extinde și în alte județe, inclusiv în Constanța. Din păcate,inevitabilul s-a produs...

SUNATĂ DE UN FALS MEDIC O femeie, de 65 de ani, din Constanța, a fost sunată miercuri după-amiază, în jurul orei 14.30, pe telefonul fix, de un individ care a mințit-o că atât fiul cât și fiica ei au fost răniți într-un grav accident rutier produs cu o oră în urmă. Suspectul s-a prezentat drept medic și i-a zis păgubitei că cei doi copii ai ei trebuie să fie supuși unor intervenții chirurgicale, cerându-i în acest sens bani. Disperată la auzul veștii teribile, constănțeanca nu s-a mai gândit să verifice dacă povestea interlocutorului ei este reală. I-a spus acestuia că îi dă toți banii pe care-i are în casă și i-a comunicat adresa.

PAGUBĂ DE 5.000 DE LEI Potrivit anchetatorilor, în scurt timp, în fața imobilului în care femeie locuiește și-a făcut apariția un complice de-al escrocului. Păgubita i-a înmânat individului, pe scara blocului, 550 de euro, 1.100 de lei, un lanț din aur de șase grame, două inele și un cercel. După ce a pus mâna pe bani și pe bijuterii, suspectul a dispărut. Femeia a realizat abia mai târziu că a fost înșelată. Aceasta a apelat linia unică 112 și a cerut ajutorul autorităților. Polițiștii Secției 3 au pornit o anchetă pentru a da de urma autorilor. Prejudiciul a fost evaluat la suma totală de 5.000 de lei.

RECOMANDĂRILE POLIȚIȘTILOR Pentru a nu deveni victime ale escrocilor care încearcă să-și umple buzunarele cu bani de pe urma naivității celor din jur, polițiștii le recomandă cetățenilor:

"Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare);

Dacă sunteţi contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin;

Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini;

NU DAŢI BANI NECUNOSCUŢILOR SUB NICIUN MOTIV!

ÎN SITUAŢII SIMILARE, ÎN CARE VI S-AU SOLICITAT BANI PENTRU A FI SOLUŢIONAT UN ACCIDENT RUTIER SAU PENTRU INTERVENŢII MEDICALE, APELAŢII IMEDIAT 112!

Citește și:

ATENȚIE! Falși medici cer bani pentru rude rănite în accidente!

Au scos 13.000 de lei dintr-un telefon!



12