ENERGIA S-A SCUMPIT CEL MAI MULT Inflaţia anuală a coborât, în decembrie 2011, la 3,14%, un minim al ultimilor 20 de ani, pe fondul stagnării preţurilor la alimente. În acelaşi timp, preţurile de consum au urcat cu 0,23%, potrivit datelor publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, pentru prima dată în ultimii cinci ani, Banca Naţională a României (BNR) s-a încadrat în intervalul ţintit, de 2 - 4%. În 2011, mărfurile alimentare s-au scumpit, în medie, cu circa 0,95%, în vreme ce preţurile la produsele nealimentare şi servicii au crescut cu 4,45, respectiv 4,23%. Totuşi, după cum am simţit pe buzunarele noastre, unele alimente s-au scumpit semnificativ. Este vorba despre zahăr (18,65%) şi ouă (15,37%). În 2011, tarifele la energia termică au înregistrat cea mai mare scumpire, de 24,8%, fiind urmate de biletele CFR (plus 19,68%). Scumpiri ample şi cu efecte semnificative asupra consumului populaţiei au mai fost la combustibili (8,37%), tutun (6,5%) şi energie electrică (6%). Majorări cu peste 5% s-au mai consemnat la făină (8,1%), mălai (6,16%), lapte de vacă şi ulei (5,5%) şi pâine (5,1%).
2,5% - ŢINTA PENTRU 2012 În decembrie, cele mai mari scumpiri au fost la alimente (0,4%), urmate de servicii (0,3%) şi mărfuri nealimentare (0,1%). „Majorarea preţurilor alimentelor are o componentă sezonieră evidentă, cele mai mari scumpiri înregistrându-se la ouă (10,37%) şi la legume şi conserve din legume (2,25%). Fără infleunţa produselor cu preţuri reglementate, inflaţia ar fi fost chiar mai mică decât în decembrie 2010”, potrivit INS. Ţinta de inflaţie pentru 2012 este de 2,5% (plus/minus un punct procentual).
LEUL S-A DEPRECIAT UŞOR Minimul istoric al inflaţiei nu a avut efecte spectaculoase pe piaţa valutară, unde leul s-a depreciat uşor în faţa euro, de la 4,3625, la 4,3627 unităţi/euro, apropiindu-se tot mai mult de maximul istoric, de 4,3688 unităţi. Tot ieri, leul a pierdut teren şi în raport cu dolarul, mai exact 0,35%, de la 3,4071 la 3,4190 lei/dolari. Pe piaţa interbancară, leul nu s-a înscris în trendul regional de apreciere, încheind şedinţa de marţi la un nivel de 4,3620 lei/euro. În prima parte a zilei de ieri, leul a fost stabil, menţinându-se la acelaşi nivel, dar s-a depreciat ulterior, până la un maxim de 4,3680. Ca şi marţi, moneda naţională a fost în contrast cu valutele vecine, care s-au apreciat uşor în raport cu euro. Dealerii băncilor comerciale au declarat că nu au identificat motive clare pentru deprecierea leului. Motive posibile ar fi dobânzile reduse şi randamentele în scădere ale titlurilor de stat, care au direcţionat investitorii spre cumpărarea de euro, dar şi comentariile lansate de economiştii mai multor bănci, care au spus că se aşteaptă la o testare a pragului de 4,4 lei/euro. Francul elveţian a fost cotat ieri la 3,5963 lei, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă.