Masa monetară a crescut cu 2,3% în iulie faţă de luna precedentă, până la 204,4 miliarde lei. Comparativ cu iulie 2010, creşterea este de 5,5%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). „Pe termen lung, un avans semnificativ al masei monetare generează creşterea preţurilor. Pe termen scurt, corelaţia nu mai este aşa de clară. Evoluţia preţurilor are legătură mai mult cu ciclul economic şi cu veniturile populaţiei şi mai puţin cu numerarul în circulaţie”, a explicat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Masa monetară cuprinde numerarul aflat în circulaţie în afara sistemului bancar, depozitele „overnight”, depozitele cu durata iniţială de până la doi ani, împrumuturile băncilor din operaţiuni repo şi titlurile financiare. „Există mai multă masă monetară într-o ţară în care inflaţia este scăzută. Când inflaţia este ridicată, masa monetară este scăzută, pentru că lumea nu are încredere în economie şi ţine banii ascunşi”, a mai spus Isărescu. Şeful băncii centrale a amintit şi de paradoxul românesc din prima parte a anilor ’90, când deficitul bugetar era scăzut, masa monetară creştea cu 20%, iar inflaţia era de 300%, situaţie dificil de înţeles chiar şi de către experţii Fondului Monetar Internaţional. Explicaţia - arieratele companiilor de stat, „un surogat de produs monetar, practic bani pe care nu îi crea BNR”, a explicat Isărescu.