Inflația „mușcă“ din creșterile salariale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Inflația „mușcă“ din creșterile salariale

Economie 20 August 2018 / 18:05 676 accesări
Inflația din România a negat majorările salariale din mai multe sectoare ale economiei

Inflația din România a negat majorările salariale din mai multe sectoare ale economiei

În iunie, când rata anuală a inflaţiei din România a ajuns la nivelul-record în Europa de 5,4%, angajaţii din mai multe sectoare ale economiei autohtone s-au confruntat cu o scădere a puterii de cumpărare, câştigurile lor salariale fiind erodate serios de scumpiri, arată statisticile oficiale ale INS, consultate de Business Magazin. Salariul mediu pe economie a crescut, din iunie 2017 până în iunie 2018, cu 14,33%, de la 2.380 la 2.721 lei, dar, din cauza inflației, majorarea reală a fost de doar 8,93%. În sectorul intermedierilor financiare (bănci, asigurări, pensii, fonduri mutuale), spre exemplu, salariul nominal net a crescut cu 4,39%, de la 4.581 lei în iunie 2017 la 4.782 lei în iunie 2018; însă, luând în calcul și inflația, salariul real (adică puterea de cumpărare) a scăzut cu 1%. La fel au păţit şi funcţionarii din IFN-uri (instituţii financiare nonbancare) sau din companiile de leasing ori de brokeraj pentru microcredite - potrivit analizei Business Magazin, salariile lor nominale au crescut în medie cu 2,2%, de la 4.756 lei în iunie 2017 la 4.860 lei în iunie 2018, dar, din cauza inflaţiei, puterea lor de cumpărare a scăzut cu 3,2%. Și un alt exemplu - în industria tutunului, care, până nu demult, era campioana majorărilor salariale şi domina topul românesc al veniturilor, salariul mediu a crescut cu 3,76%, de la 4.094 la 4.248 lei, dar, de fapt, puterea de cumpărare a acestor angajaţi a scăzut cu 1,64%.

Taguri articol


12