Inflaţia s-a temperat în luna mai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Inflaţia s-a temperat în luna mai

Economie 10 Iunie 2009 / 00:00 426 accesări

Potrivit analiştilor, inflaţia lunară s-a plasat între 0% şi 0,2% în mai faţă de luna precedentă, ceea ce a determinat temperarea ratei anuale spre 6% luna trecută, datorită aprecierii leului şi ieftinirii gazelor, contrabalansate parţial de creşterea preţurilor la combustibili. „Rata anuală a inflaţiei s-a temperat la 6% în mai, în condiţiile unei inflaţii lunare de 0%. Ca factori principali, la această evoluţie au contribuit scăderea preţului la gaze şi aprecierea leului”, a declarat economistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru. El a explicat că se aşteaptă ca, în continuare, inflaţia să fie mai mică de la o lună la alta şi nu exclude rate negative. „La finalul anului am putea ajunge la o inflaţie de 4,5%, la limita superioară a intervalului ţintit de banca centrală”, a adăugat Dumitru. Pe de altă parte, Laurian Lungu, managing partner Macroanalitica, estimează o rată lunară a inflaţiei de 0,1%, în condiţiile în care volatilitatea preţului petrolului pe pieţele internaţionale a contrabalansat aprecierea leului. „În general, reacţia pieţelor este mai lentă la mişcările cursului de schimb decît la oscilaţiile preţului petrolului. Pînă la finalul anului, inflaţia anuală s-ar putea tempera pînă la 5%, peste intervalul ţintit de BNR, dar sînt incertitudini mari în continuare privind evoluţia preţurilor”, a spus Laurian Lungu. Totodată, analistul Volksbank România, Melania Hăncilă, anticipează o inflaţie lunară de 0,2%. „Pe fondul întăririi monedei naţionale şi a scăderii preţurilor la gaze, inflaţia a fost ceva mai mică. Pe de altă parte, preţurile la combustibili au crescut uşor în mai şi este posibil să vedem o creştere şi la produsele alimentare”, a afirmat Hăncilă. Preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari, Dragoş Cabat, consideră, de asemenea, că banca centrală va rata, pentru al treilea an consecutiv, intrarea inflaţiei în banda ţintită, de 3,5% plus sau minus un punct procentual. „Cred că inflaţia se va plasa la 5,5% la finalul anului, nu prea are cum să reintre în intervalul ţintit dacă leul nu se apreciază puternic, deoarece volatilitatea este în continuare ridicată pe pieţele internaţionale, evoluţia preţului petrolului fiind una dintre incertitudini”, a explicat Cabat. În mai, cursul mediu a coborît cu 0,6%, la 4,1689 lei/euro, de la 4,1954 lei/euro în aprilie. Rata anuală a inflaţiei a coborît în aprilie în conformitate cu estimările analiştilor, pînă la 6,45%, de la 6,71% în martie, pe fondul scăderii tarifelor la servicii şi stagnării preţurilor la alimente, care au contrabalansat scumpirea mărfurilor nealimentare. Faţă de luna anterioară, preţurile de consum au crescut în aprilie cu 0,27%, după ce preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 0,81%, iar cele ale produselor alimentare, cu 0,03%. În schimb, tarifele la servicii s-au micşorat cu 0,45%.

Taguri articol


12