Telegraf Online - tag: inflație

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre inflație

Comisia Europeană ne vede-n roz
5 noiembrie 2015 Comisia Europeană ne vede-n roz

Creşterea economiei României va accelera în acest an şi în 2016, la 3,5%, respectiv 4,1%, susţinută de măsurile de relaxare fiscală, care stimulează cererea internă; totuși, se va adânci deficitul bugetar, potrivit prognozei de toamnă a Comisiei Europene, îmbunătăţită faţă ...

BNR ține economia-n lesă
5 noiembrie 2015 BNR ține economia-n lesă

BNR a decis joi să mențină dobânda-cheie la 1,75% și să păstreze și rezervele minime obligatorii (RMO) ale băncilor la nivelul curent (8% pentru lei, 14% pentru valută). Decizia a fost anticipată de majoritatea analiștilor, însă nu toată lumea este de acord cu ea. „Din punctul meu de ...

Zona euro, altfel spus zero euro
30 octombrie 2015 Zona euro, altfel spus zero euro

Declinul preţurilor de consum din zona euro s-a oprit în octombrie, după scăderea de 0,1% înregistrată în luna precedentă, în condiţiile în care Banca Centrală Europeană (BCE) pregăteşte noi măsuri de stimulare a economiei regiunii, potrivit datelor publicate vineri de ...

Investiții scăzute, evaziune și falimente. Și-o creștere ușoară...
16 octombrie 2015 Investiții scăzute, evaziune și falimente. Și-o creștere ușoară...

E DE (SEMI)BINE România va înregistra anul acesta o ușoară îmbunătățire a activității economice și o creștere moderată, de 3,3%, potrivit unei analize a Coface. Inflația medie anuală va fi de 0,3%, iar datoria publică se va ridica la 39% din PIB. „Cererea internă va fi stimulată ...

Românul, frate cu deflația
12 octombrie 2015 Românul, frate cu deflația

Inflația anuală a rămas în teritoriu negativ în septembrie, la minus 1,7%, în urcare de la minus 1,9% în august, iar inflația lunară a fost de 0,26%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS). La inflația (sau, mai bine zis, la deflația) din septembrie ...

România, sperietoare de ciori investitoare
8 octombrie 2015 România, sperietoare de ciori investitoare

Investițiile sunt la minime istorice, iar autoritățile ar trebui să încurajeze stimularea lor, a declarat, joi, avocatul Gabriel Biriș. „Modul în care se transferă bunăstarea nu este unul care să genereze foarte mult optimism. Noi am început să repetăm greșelile trecutului. Adică ...

Să ne fie cu noroc deflația!
7 octombrie 2015 Să ne fie cu noroc deflația!

În doar două luni, opinia Băncii Naționale a României (BNR) despre evoluția inflației a suferit schimbări majore. În august, BNR spunea că măsurile fiscale ecranează acumularea de presiuni inflaționiste. Acum, BNR spune că aceleași măsuri pot ecrana presiunile în cauză ...

Scăderea prețurilor sperie BNR
30 septembrie 2015 Scăderea prețurilor sperie BNR

Banca Națională a României (BNR) a decis miercuri, pentru a treia ședință de politică monetară la rând, să mențină dobânda-cheie la 1,75% pe an și ratele rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru bănci la 8% pentru lei și 14% pentru valută. Decizia băncii centrale era așteptată de ...

Oracolul stricat al BNR ne bagă la apă
27 septembrie 2015 Oracolul stricat al BNR ne bagă la apă

EȘEC DUPĂ EȘEC Cu câteva luni în urmă, Banca Națională a României (BNR) a ieșit public și a avertizat că relaxarea fiscală ar provoca o supraîncălzire a economiei. Pentru a-și susține opinia, BNR a prezentat estimările proprii pentru evoluția inflației în următorii doi ...

Şefei Fed i s-a aplecat de la inflație și dobânzi
26 septembrie 2015 Şefei Fed i s-a aplecat de la inflație și dobânzi

Preşedintele Rezervei Federale (Fed) americane, Janet Yellen, a primit îngrijiri medicale, joi, după ce a avut dificultăţi să termine un discurs în care a afirmat că Banca Centrală americană intenţionează să înceapă creşterea dobânzilor în acest an, pentru prima oară ...

1...101112
12