Influenţa pe care mamele o au asupra greutăţii copiilor lor începe încă din timpul sarcinii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Influenţa pe care mamele o au asupra greutăţii copiilor lor începe încă din timpul sarcinii

Monden 07 Octombrie 2010 / 00:00 417 accesări

Influenţa pe care mamele o au asupra greutăţii corporale a copiilor lor începe încă din perioada sarcinii, iar majoritatea femeilor americane nu sunt conştiente de faptul că au posibilitatea de a stopa cercul vicios al obezităţii. Studiile recente au demonstrat faptul că mamele au o influenţă mult mai mare decât taţii asupra greutăţii copilului. Potrivit unui sondaj recent, deşi 87% din totalul femeilor americane chestionate consideră că obezitatea unuia dintre părinţi influenţează riscul copilului de a deveni obez, doar 28% dintre participantele la sondaj şi-au atribuit această responsabilitate.

Potrivit sondajului online The Woman Talk, la care au participat 1.037 de femei în vârstă de peste 18 ani, doar 11% dintre respondente ştiau că riscul ca bebeluşul lor să devină obez este de două ori mai mare dacă viitoarea mămică este obeză în primul trimestru al sarcinii. Studiul a fost publicat de HealthyWomen, o organizaţie independentă ce furnizează opiniei publice informaţii despre sănătatea femeilor. Mamele reprezintă modele după care se ghidează preferinţele alimentare ale copiilor, fiind, totodată, adevăraţi paznici ai ”porţii” de unde vine mâncarea. Încă de la vârste fragede, copiii tind să mănânce aceleaşi alimente ca şi părinţii lor, în special ca mamele lor şi, din acest motiv, expunerea lor la alimente nutritive valoroase, precum fructele şi legumele, reprezintă nu doar un bun exemplu, ci şi o şansă de a-ţi poziţiona copilul pe traseul către o viaţă lungă şi sănătoasă.

Sondajul a fost realizat pentru a analiza nivelul în care femeile americane conştientizează problema obezităţii şi impactul acesteia asupra sănătăţii familiei. Cele mai multe dintre respondente ştiau deja că obezitatea conduce la un factor crescut de declanşare a unor maladii precum hipertensiune (93%), diabet de tipul 2 (89%) şi maladii cardiace (88%). Însă, mai puţin de o treime din femeile participante la sondaj ştiau că obezitatea este asociată cu un risc crescut de cancer de colon (26%), calcul biliar (30%) şi cancer mamar (23%). Cele mai multe dintre respondente (80%) s-au declarat de acord cu ipoteza potrivit căreia obezitatea unei persoane influenţează propriul risc de a deveni obez, însă doar 28% au recunoscut importanţa rolului avut de prieteni. Cercetări recente au relevat faptul că o persoană se confruntă cu un risc mai mare de a deveni obeză dacă are un prieten care este deja obez (riscul creşte cu 57%) comparativ cu situaţia în care are un frate (40%) sau un partener de viaţă (37%) obez. Organizaţia HealthyWomen a înfiinţat propriul centru de informare online (http://www.healthywomen.org/womenTALK) care oferă cititorilor sfaturi despre sănătate şi o serie de informaţii utile - înregistrări video cu anumite tipuri de exerciţii video, reţete sănătoase pentru întreaga familie şi formulele de calcul pentru numeroşi indicatori biomedicali de sănătate (Indicele de masă corporală / IMC, etc).

Taguri articol


12