Arşavin, jucătorul meciului Olanda - Rusia
Mijlocaşul rus Andrei Arşavin a fost desemnat de UEFA jucătorul meciului Olanda - Rusia, informează site-ul oficial al competiţiei. “Jucătorul rus a fost tot timpul un pericol pentru defensiva olandeză şi pentru poarta lui Van der Sar. Arşavin a înscris un gol şi a contribuit decisiv la un altul. După ce Van Nistelrooy a trimis meciul în prelungiri, Arşavin a luat jocul în mâini şi a calificat Rusia”, a explicat UEFA alegerea lui Arşavin pentru decernarea acestui trofeu.
Cetăţenie rusă pentru Hiddink?
Preşedintele rus Dmitri Medvedev a propus în glumă acordarea cetăţeniei ruse selecţionerului olandez al Rusiei, Guus Hiddink, în urma victoriei istorice înregistrate în faţa Olandei. Un veteran de război cu care Medvedev a discutat la Brest, în vestul Belarusului, a felicitat Rusia pentru victoria obţină la EURO, exprimîndu-şi îngrijorare în legătură cu faptul că selecţionerul nu va putea reveni în ţara sa fără unele riscuri, după ce a contribuit la înfrângerea Olandei. “Nu este nevoie să se întoarcă în Olanda, i-am putea acorda cetăţenia rusă”, a replicat Medvedev.
Reproşuri către Federaţia Rusă de Fotbal
Federaţia Rusă de Fotbal a fost considerată vinovată de Comitetul de Organizare al Campionatului European după ce, la sfertul de finală de sîmbătă, contra Olandei, aproximativ 1.000 de locuri nu au fost ocupate pe stadionul din Basel. “Federaţia din Rusia nu a vîndut toate biletele care i-au fost repartizate, şi, ca atare, 1.000 de locuri au rămas libere”, a declarat Wolfgang Eichler, purtătorul de cuvînt al Comitetului de Organizare. Începînd cu sferturile de finală, 6.000 de locuri sînt atribuite federaţiilor ale căror echipe naţionale s-au calificat.
Sărbătoare în Rusia
Victoria naţionalei Rusiei în faţa Olandei, cu scorul de 3-1 după prelungiri, şi calificarea în semfinalele Campionatului European au scos sute de mii de suporteri pe străzile oraşelor din Rusia, pentru a sărbători o performanţă pe care echipa nu o mai reuşise din 1988. La Moscova, peste 700.000 de fani au ieşit în stradă, sîmbătă noaptea. Mii de steaguri ale Rusiei, claxoane asurzitoare şi focuri de artificii au acompaniat scandările suporterilor moscoviţi, pînă la primele ore ale dimineţii. “Nu s-a consemnat nicio încălcare a legii, poliţia a fost înţelegătoare cu privire la bucuria mulţimii şi nu a cerut decît ca străzile să nu fie blocate”, a declarat un reprezentant al forţelor de ordine din Moscova. În oraşul Sankt Petersburg, suporterii au dansat toată noaptea, scandînd în special numele lui Andrei Arşavin, originar din fosta capitală imperială. La Tomsk, în Siberia, aproape 10.000 de spectatori au urmărit meciul pe un ecran gigant din piaţa centrală, stropindu-se unul pe celălalt cu şampanie după fiecare gol al Rusiei.
Peste 120.000 de fani olandezi la Basel
Peste 120.000 de suporteri olandezi îmbrăcaţi în portocaliu au fost, sîmbătă, la Basel, pentru a susţine “portocala mecanică” în meciul cu Rusia, din sferturile EURO 2008. “A fost stare de urgenţă”, a anunţat un responsabil al poliţiei elveţiene. În ceea ce priveşte partea rusă, UEFA şi autorităţile din Basel au estimat în oraş au fost aproximativ 10.000 de fani din Rusia. Numeroşii suporteri olandezi au afişat bannere de susţinere pentru fundaşul Khalid Boulahrouz, căruia i-a murit, miercuri seară, fetiţa născută prematur. Numele fetiţei decedate, Anissa, a putut fi văzut în Basel pe tricourile fanilor şi pe afişe de dimensiuni mici.
Ivanschitz şi-a prelungit contractul cu Panathinaikos Atena
Internaţionalul austriac Andreas Ivanschitz şi-a prelungit cu încă trei sezoane contractul cu echipa greacă Panathinaikos Atena, la care a fost împrumutat în 2006 de clubul Red Bull Salzburg. Anunţul a fost făcut de oficialii echipei din Salzburg, după ce clubul elen a activat opţiunea de cumpărare a căpitanului naţionalei Austriei, contra sumei de 1,5 milioane de euro. În vîrstă de 24 de ani, Andreas Ivanschitz are 42 de selecţii în prima reprezentativă austriacă şi cinci goluri marcate, în timp ce pentru Panathinaikos a jucat de 53 de ori, reuşind să înscrie zece goluri.