Info EURO 2008

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Info EURO 2008

Sport 27 Mai 2008 / 00:00 537 accesări

Bilic vrea să schimbe formula de joc a Croaţiei

Selecţionerul echipei naţionale a Croaţiei, Slaven Bilic, a afirmat că se gîndeşte să modifice strategia echipei înainte de EURO 2008, după victoria cu 1-0 în meciul amical cu Moldova. Bilic preferă formula 4-4-2, dar s-a declarat nemulţumit de evoluţia echipei din partida amicală contra Moldovei şi vrea ca la EURO 2008 formaţia sa să joace în formula 4-2-3-1, cu mijlocaşii Ivan Rakitic, Luka Modric şi Niko Kranjcar în spatele unui singur atacant. “Evoluţia în această formulă este o posibilitatea la care mă gîndesc din momentul în care Rakitic a intrat în echipă. Avem nevoie de mai multe opţiuni în echipă în momentul în care avem posesia balonului”, a declarat Bilic. Selecţionerul a precizat că echipa sa este pregătită să joace la EURO 2008 şi că meciul amical cu Ungaria va completa programul de pregătire pentru turneul final din Austria şi Elveţia. Golgeterul Croaţiei, Eduardo da Silva, nu va juca la Campionatul European pentru că se reface după ce a avut piciorul rupt, în timp ce tehnicianul a spus că nu a fost mulţumit de evoluţia ofensivă a lui Ivica Olic, Igor Budan şi Ivan Klasnic. Croaţia va evolua la EURO 2008 contra Austriei (8 iunie), Germaniei (12 iunie) şi Poloniei (16 iunie).

Uruguay a învins Turcia

Reprezentativa Turciei a pierdut, duminică seară, la Bochum, cu 2-3 (Turan 13, Nihat 51 / Suarez 31-pen., 78, Rodriguez 85-pen.), meciul amical susţinut în compania selecţionatei Uruguayului, în vederea pregătirii pentru EURO 2008.

Astăzi sînt programate mai multe partide amicale în care vor evolua echipe calificate la turneul final. Programul jocurilor se prezintă astfel - ora 18.45: Germania - Belarus; ora 21.15: Cehia - Lituania; ora 21.30: Austria - Nigeria; Polonia - Albania; ora 22.00: Franţa - Ecuador. Aseară s-au disputat întîlnirile Suedia - Slovenia şi Polonia - Macedonia.

Taguri articol


12