Chiellini, incert pentru meciul din sferturi
Fundaşul Giorgio Chiellini este incert pentru meciul pe care naţionala Italiei îl va disputa duminică, la Kiev, în sferturile de finală ale EURO 2012, din cauza unei probleme la coapsă. „Este o problemă la bicepsul femural. În cazul acestor accidentări refacerea nu este imediată, trebuie să vedem rezultatele analizelor pe care le vom face peste câteva zile”, a anunţat medicul Enrico Castellacci. Chiellini s-a accidentat în minutul 57 al partidei, fiind înlocuit cu colegul său de la Juventus Torino, Leonardo Bonucci. „Sunt foarte dezamăgit pentru Giorgio, un jucător inteligent şi curajos, care dă totul pe teren. Dar avem încredere în preparatorii fizici, că îl vor face să fie apt pentru sferturi. Vom vedea”, a declarat selecţionerul Cesare Prandelli.
Cassano, talismanul lui Prandelli
Antonio Cassano este neînvins sub culorile naţionalei Italiei, în meciuri oficiale, de când Cesare Prandelli a preluat funcţia de selecţioner (10 august 2010). El a jucat de atunci în 13 partide din totalul de 23, iar “Squadra Azzurra” a reuşit nouă victorii şi patru egaluri.
Trappatoni nu e trist, deşi Irlanda a plecat acasă
Selecţionerul Irlandei, Giovanni Trapattoni, a declarat după înfrângerea din meciul cu Italia, scor 0-2, că este mândru de dăruirea elevilor săi şi că există speranţe că irlandezii pot face mai mult. „Am arătat că avem personalitate în această seară. Am comis erori la cele două cornere (ce au dus la primirea golurilor), greşeli cu care nu suntem obişnuiţi, dar sunt mândru de dăruirea noastră. Am promis Italiei că îi vom arăta onoarea noastră, dar ştiam că ne poate învinge. În primele 20 de minute am jucat bine. După primul gol, meciul era terminat. Sunt dezamăgit, dar există speranţă, putem face mai mult. În această seară nu aş fi schimbat nimic la echipa mea, a jucat bine. Colegul meu Prandelli mi-a spus că le-am făcut viaţa grea”, a mai spus Trapattoni.
Bilic, mulţumit de caracterul jucătorilor croaţi
Selecţionerul Croaţiei, Slaven Bilic, a declarat după înfrângerea din meciul cu Spania, scor 0-1, în ultimul meci jucat la EURO 2012, că este mândru de prestaţia jucătorilor săi, adăugând că aceştia au fost incredibili şi au un mare caracter. „Consider că meritam mai mult la acest meci, dar Spania este o adversară foarte complicată, foarte tactică. Doream să îi neutralizăm în prima repriză pentru a risca mai mult în ultimele 15, 20 de minute. Şi cred că nu au avut un moment bun în faţa noastră. Am avut o ocazie imensă a lui Rakitici, însă Casillas a intervenit extraordinar. Pentru a putea să învingi Spania trebuie să profiţi de rarele ocazii pe care le ai. Eram sigur că ne vom califica în sferturi şi mi-e greu să realizez că a fost ultimul meu meci la echipa naţională. Vreau să le spun jucătorilor mei că au fost incredibili, că au un mare caracter. Şi vreau să mulţumesc federaţiei croate pentru că a avut încredere în mine acum şase ani, când eram un tânăr antrenor fără experienţă”, a spus Bilic, care din toamnă va prelua conducerea formaţiei Lokomotiv Moscova. Croaţia a fost eliminată de la EURO 2012, după ce a ocupat locul 3 în Grupa C, cu 4 puncte, obţinute după o victorie cu Irlanda (3-1) şi un egal cu Italia (1-1).