Suedezii au avut o zi liberă înaintea duelului cu ruşii
Selecţionerul Suediei, Lars Lagerback, le-a dat luni jucătorilor o zi liberă, iar mulţi dintre fotbalişti au ales să meargă în timpul liber la Milano (Italia) pentru cumpărături. “Mulţi au mers la Milano, cel mai probabil pentru cumpărături, dar au fost şi jucători care au ales să stea în hotel să se odihnească. Au fost fotbalişti care au ales chiar să se antreneze singuri”, a declarat unul dintre oficialii echipei scandinave. Suedia va juca în această seară, în compania Rusiei, ultimul meci al Grupei D. Partida este decisivă pentru ambele formaţii, aflate în luptă directă pentru calificarea în sferturile de finală ale EURO 2008. Echipa care se va califica va juca în sferturi cu Olanda, care va termina Grupa C pe primul loc, indiferent de rezultatele din ultimele partide.
Rehhagel va antrena Grecia pînă în 2010
Preşedintele Federaţiei de Fotbal din Grecia, Vassilis Gagatsis, a declarat, marţi, că selecţionerul Rehhagel va rămîne la cîrma echipei pînă în 2010, deşi campioana europeană din 2004 nu a obţinut niciun punct după două meciuri la EURO 2008, fiind deja eliminată din competiţie. “Tocmai am semnat un nou contract şi vom continua împreună pînă în 2010. Este uşor să schimbi un antrenor, dar încrederea şi suportul permanent sînt lucrurile care menţin această echipă unită”, a afirmat Gagatsis, un mare susţinător al tehnicianului german, despre care spune că a realizat cea mai mare performanţă a fotbalului grecesc. “Este arhitectul celui mare mare succes al nostru, cu el la conducere am cîştigat trofeul continental acum patru ani, în Portugalia. În Grecia avem tendinţa să uităm rapid şi să dăm totul la o parte, de acum înainte însă trebuie să facem tot posibilul ca naţionala să înceapă cît mai bine preliminariile pentru Campionatul Mondial din Africa de Sud”, a adăugat Gagatsis. Otto Rehhagel a fost criticat dur în presa din Grecia după ce echipa a pierdut ambele meciuri la turneul final din Austria şi Elveţia, fără a marca măcar un gol. Publicaţiile elene l-au acuzat pe actualul selecţioner că joacă defensiv şi că foloseşte aceeaşi tactică pe care a aplicat-o în urmă cu patru ani, dar care în prezent nu mai dă rezultate.