Capello a atacat dur arbitrajul
Selecţionerul Angliei, Fabio Capello este foarte supărat pe prestaţia centralului Jorge Larrionda din partida cu Germania, încheiată cu scorul de 4-1 pentru nemţi. Tehnicianul italian este de părere că, dacă golul lui Frank Lampard ar fi fost validat, echipa sa ar fi abordat complet diferit restul partidei. „Golul refuzat marcat de Frank Lampard este unul dintre cele mai importante momente ale meciului. Era foarte important. Dacă egalam, am fi jucat altfel. La 2-1 am fost buni. Însă trebuie să recunoaştem că la 3-1 eram puţin dezamăgiţi. Germania are o echipă mare şi a făcut un meci mare. Noi am făcut câteva greşeli pe care le-am plătit. Însă cea mai mare greşeală este a arbitrului”, a declarat Capello. „Din ceea ce am văzut la televizor, mingea a trecut linia. Golul trebuia acordat”, a recunoscut selecţionerul germanilor, Joachim Low, fără a face alte precizări.
Anglia şi Germania, avertizate de FIFA
Delegaţiile Angliei şi Germaniei au primit avertismente din partea FIFA pentru modul în care au tratat jurnaliştii la conferinţele de presă dinaintea confruntării directe din optimile de finală. Dacă selecţionerul germanilor, Joachim Low, nu s-a prezentat la acţiunea media prevăzută de regulamentul internaţional, Fabio Capello a acceptat doar întrebări venite din partea reprezentanţilor de la publicaţiile britanice. Atitudinea ofiţerului de presă al FA, Adrian Bevington, i-a înfuriat pe cei 250 de reprezentanţi media care nu au putut să adreseze întrebările pregătite, astfel că FIFA a luat atitudine: „Fair play-ul nu se aplică doar pe teren, ci şi în afara lui, iar presa face parte fenomenul în care activăm cu toţii. Ştim ce s-a întâmplat şi am rugat ambele delegaţii să nu mai trateze în aceeaşi manieră evenimente similare”, a precizat Nicolas Maingot, purtătorul de cuvânt al forului mondial.
Africa rămâne cu acelaşi număr de locuri şi la CM din 2014
Continentul african nu-şi va vedea cota de locuri redusă nici la viitoarele turnee finale de CM, în ciuda rezultatelor decepţionante înregistrate în Africa de Sud. Cinci dintre cele şase echipe africane au fost eliminate încă din faza grupelor, doar Ghana reuşind să se califice mai departe, ba chiar ajungînd în sferturi de finală! Trei victorii, cinci egaluri şi zece înfrângeri este bilanţul total al formaţiilor de pe Continentul Negru, cu golaveraj 14-22. „În niciun moment de la debutul CM, sau după eliminarea majorităţii echipelor africane, nu ne-am gândit să reducem numărul de locuri cuvenit Africii”, a declarat secretarul general al FIFA, Jerome Valcke. „Ar fi un semnal negativ, în condiţiile în care noi încercăm să dezvoltăm fotbalul din Africa şi constatăm progrese în fotbalul african pe zi ce trece”, a explicat Valcke. Africa dispune de cinci locuri la turneele finale de Campionat Mondial, însă în 2010 a avut chiar şase, pentru că Africa de Sud a fost ţara gazdă. Rămâne de văzut dacă în 2014 Africa va avea 5 sau 6 locuri, pentru că Valcke nu a făcut precizări în acest sens...
Zero cazuri de dopaj la Mondialul sud-african
FIFA a efectuat 452 de controale antidoping înaintea şi în timpul turneului final, iar până acum nu a fost consemnat niciun caz pozitiv, a anunţat, ieri, profesorul Jiri Dvorak, responsabilul cu probleme medicale al FIFA. El a precizat că au fost efectuate 256 de controale înaintea competiţiei şi 196 în timpul turneului final. Conform lui Dvorak, niciun caz pozitiv nu a fost înregistrat de FIFA din anul 2003. Dvorak s-a mai declarat mulţumit şi de faptul că numărul de accidentări este în scădere, faţă de turneele finale precedente. „În 2002, numărul mediu de accidentări pe meci era de 2,7, iar în 2006 de 2,3. Anul acesta, până în prezent, avem o medie de 2,0 pe meci”, a anunţat medicul FIFA, care a pus această diminuare pe seama „unei mai bune pregătiri fizice a jucătorilor şi unei mai bune preveniri”, dar şi pe seama „unei îmbunătăţiri a fair-play-ului din competiţie”. FIFA mai spune că şi severitatea arbitrilor, care sancţionează drastic orice atac violent, a dus la scăderea numărului de accidentări.