Atletul rus Roman Usov, depistat pozitiv şi exclus de la JO
Atletul Roman Usov, specialist în proba de 3.000 de metri obstacole, a fost exclus din delegaţia Rusiei prezentă la Jocurile Olimpice de la Beijing, după ce a fost depistat pozitiv cu un stimulent interzis, a anunţat presa rusă. Usov a fost depistat pozitiv cu carfedon, luna trecută, în timpul Campionatelor Naţionale de la Kazan, după ce s-a clasat pe locul al doilea la 3.000 m obstacole. Federaţia Rusă de Atletism a confirmat excluderea lui Usov din delegaţia olimpică, însă a refuzat să facă alte comentarii, înainte de efectuarea contraexpertizei.
Start în turneul feminin de hochei pe iarbă
Duminică va debuta turneul olimpic feminin de hochei pe iarbă. Participă 12 echipe, împărţite în două grupe - Grupa A: Japonia, Noua Zeelandă, Argentina, SUA, Germania şi Marea Britanie; Grupa B: China, Spania, Australia, Coreea de Sud, Olanda şi Africa de Sud. Programul primei etape - duminică: Japonia - Noua Zeelandă (ora 3.30; Grupa A); China - Spania (ora 5.30; Grupa B); Australia - Coreea de Sud (ora 13.00; Grupa A); Argentina - SUA (ora 13.30; Grupa A); Olanda - Africa de Sud (ora 15.30; Grupa B); Germania - Marea Britanie (ora 16.00; Grupa A). Deţinătoarea titlului olimpic este echipa Germaniei. Turneul olimpic masculin de hochei pe iarbă va debuta luni.
Kosovo speră să participe la Jocurile Olimpice din 2012
Preşedintele Comitetului Olimpic al Kosovo, Besim Hasani, şi-a exprimat vineri speranţa că ţara sa, care nu este reprezentată la Beijing, va putea participa la Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra. “Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) nu trebuie să uite că numeroşi sportivi din Kosovo au îndeplinit criteriile pentru a participa la Beijing”, a declarat Hasani. “Ei nu au putut merge la JO din Beijing, însă nici nu trebuie uitaţi. Trebuie să-i motivăm pe cei mai buni dintre ei în vederea participării la JO peste patru ani”, a subliniat Hasani. Kosovo şi-a proclamat independenţa pe 17 febuarie, recunoscută de circa 40 de ţări, în special de SUA şi de 20 de state din UE. Serbia, susţinută de Rusia, consideră Kosovo provincie sîrbă şi se opune vehement independenţei, spunînd că este ilegală şi împotriva dreptului internaţional. Kosovo a adresat o cerere de a fi inclus în CIO imediat după declararea independenţei, a spus Hasani. CIO a răspuns că noul stat trebuie să urmeze “procedura” pentru ţările candidate, adică să aibă “recunoaşterea internaţională” şi să adere la “cel puţin cinci federaţii internaţionale de sport”, a precizat Hasani.