Infocons: O porție de paste carbonara la restaurant poate conține peste 20 grame de sare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Infocons: O porție de paste carbonara la restaurant poate conține peste 20 grame de sare

Culinar 11 Ianuarie 2025 / 16:58 81 accesări
Foto: unsplash.com

Foto: unsplash.com

Un studiu recent realizat de InfoCons dezvăluie diferențe semnificative în gramaj, valori calorice, conținut de sare și zahăr, precum și numărul de aditivi alimentari în pastele carbonara oferite de restaurante.

Analiza a inclus 61 de tipuri de paste carbonara disponibile în meniurile fizice sau online ale restaurantelor. Gramajul unei porții variază între 100 și 555 grame, iar valoarea calorică medie este de 270.76 kcal la 100 de grame. Cantitatea de sare poate ajunge până la 20.20 grame la o porție mare, în timp ce zahărul poate atinge 22.87 grame.

Valoarea calorică raportată la 100 grame este cuprinsă între 184.98 kcal și 451.85 kcal, media fiind de 270.76 kcal
Cantitatea de sare raportată la 100 de grame de paste carbonara variază între 0.34 grame - 3.64 grame
Cantitatea de zahăr raportată la 100 de grame de paste carbonara variază între 0.46 grame - 4.12 grame

Atenție! La o porție de 555 grame , cantitatea de sare poate ajunge până la 20.20 grame și până la 22.87 grame de zahăr.

Numărul de aditivi alimentari variază între 2 - 19, însă media numericului de aditivi alimentari (E-uri) este de 9, precizează Infocons.

În ceea ce privește aditivii frecvent întâlniți, printre aceștia se regăsesc: dextroza, polifosfati (E452), caragenan (E407), nitrat de sodiu (E251), ascorbat de sodiu (E301), amidon modificat (E1422), guma guar (E412), guma de carruba (E410), clorura de calciu (E509), dioxid de sulf (E220), iodat de potasiu, ferocianura de potasiu (E536), lecitine (E322) , lizozim (E1105), lactat de sodiu (E325), eritrobat de sodiu (E316) , trifosfati (E451), sorbitoli (E420), lauroil arginat de etil (E243), acid ascorbic (E300), konjac (E425), clorura de potasiu (E508), citrati de sodiu (E331), nitrit de sodiu (E251), maltodextrina, fosfat de diamidon hidroxipropilic (E1442), extract de drojdie (E626), acid citric (E330), enzime, acid lactic (E270), nitrit de sodiu (E250), Nitamicin (E235) , difosfati (E450), monoglutamat de sodiu (E621), esteri ai zaharozei cu acizi grasi (E473), digliceride (E471), lactat feros (E585), guma xantan (E415), fosfati de sodiu (E339), lactat de sodiu (E325), alga marina (E470a).

Pentru a idenitifica și a explicita descrierea aditivilor poate fi utilizată secțiunea de dicționar din cadrul Aplicației InfoCons.



12