Informare privind starea copiilor cu sindrom hemolitic-uremic. Măsuri!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Informare privind starea copiilor cu sindrom hemolitic-uremic. Măsuri!

Sănătate 01 Martie 2016 / 18:57 541 accesări

Conform informațiilor primite de Ministerul Sănătății (MS), în prezent, în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Marie Curie” mai sunt internați 5 copii diagnosticați cu sindrom hemolitic-uremic, în cursul zilei de 1 martie medicii anunțând că va mai fi externat un copil. ”Din cei 4 copii care vor rămâne în continuare sub tratament în unitatea sanitară, 3 copii se află în secția de nefrologie, iar unul în secția de terapie intensivă (ATI). Doi copii de pe secția de nefrologie se află în dializă peritoneală. Starea de sănătate a copilului aflat în ATI este în continuare stabilă, neînregistrând deteriorări. Copilul urmează tratament de specialitate și dializă peritoneală”, potrivit unui comunicat al MS. Sub coordonarea Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), echipele mixte ale DSVSA și DSP vor continua controalele până la identificarea tuturor surselor care au dus la îmbolnăvirea copiilor.

E. COLI Precizăm că în 29 februarie s-a anunțat că E. Coli O26, care se află în corelație cu SHU, a fost depistat în brânză și în carne. Mai exact, în urma analizelor de laborator, inspectorii veterinari au găsit E. Coli în probele de brânză de la Lactate Brădet din Curtea de Argeș, care comercializează și produse tradiționale. Este vorba despre o cantitate de 20 de kilograme de brânză proaspătă de vaci. De asemenea, în județul Bacău, inspectorii au găsit într-un frigider carne de pasăre recoltată dintr-o gospodărie personală. Președintele ANSVSA, Andrei Butaru, a declarat marți că inspectorii instituției au verificat în urmă cu o săptămâna firma Brădet Lactate din Argeș și nu au găsit nicio problemă. Ulterior, ANSVSA a descoperit că brânza produsă de această firmă este contaminată cu E. Coli. “A fost verificată de mai multe ori. Ultima oară cred că înainte cu o săptămână și nu a fost nicio problemă“, a declarat președintele ANVSA, Andrei Butaru. El a spus că, în urma controalelor, veterinarii au descoperit într-un lot de brânză produsă de firma Brădet Lactate Escherichia Coli, tulpina O26. Butaru a adăugat că același rezultat l-a avut și analiza efectuată în carnea de pui descoperită în frigiderul unei gospodării proprii. Cât privește cele două ferme care au furnizat laptele către firma Brădet, acestea “livrează lapte în mai multe părți. Acum se recoltează probe de acolo. Până în prezent nu am avut probleme acolo. Din două județe - Dolj și Argeș“, a declarat președintele ANSVSA. El a respins posibilitatea ca pe piață să existe încă produse contaminate cu bacteria E. Coli.

MĂSURI MS reaminteștecă a definitivat setul de măsuri și recomandări privind normele de igienă, normele de comportament în colectivități și educație sanitară, pe care l-a transmis Ministerului Educației și așteaptă a fi diseminat în unitățile școlare, prin inspectoratele școlare.

Citește și:

ALERTĂ! E. Coli în produse lactate și carne!

Mușamalizarea anchetei în cazul copiilor din Argeș?

Ce interese au doctorii care și-au dat cu părerea în cazul copiilor din Argeș?



12