Informaţii contradictorii despre sănătatea lui Putin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Informaţii contradictorii despre sănătatea lui Putin

Externe 01 Decembrie 2012 / 00:00 330 accesări

Premierul japonez, Yoshihiko Noda, a fost nevoit să îşi anuleze o vizită prevăzută în Rusia, din cauza sănătăţii preşedintelui rus, Vladimir Putin, a anunţat, vineri, o sursă guvernamentală niponă şi presa.

Sănătatea lui Putin a făcut obiectul unor speculaţii, timp de mai multe săptămâni, după ce preşedintele şi-a anulat numeroase vizite în Rusia şi în străinătate, aparent din cauza unei agravări a unei probleme mai vechi la coloana vertebrală. Noda intenţiona să meargă în Rusia, în decembrie, fără o dată precisă şi să aibă o întâlnire cu Putin, dar a fost nevoit să îşi anuleze vizita, a anunţat Guvernul nipon. Potrivit agenţiei Jiji, premierul a explicat, vineri, motivele acestei anulări, primarului oraşului Nemuro, venit la Tokyo pentru a discuta cu el despre problema insulelor Kurile, pe care Japonia le reclamă Rusiei, sub numele de Teritoriile de Nord. În cadrul acestei întrevederi, Noda a explicat că vizita sa în Rusia a fost anulată din cauza stării de sănătate a lui Putin, a declarat primarul Shunsuke Hasegawa, citat de agenţia de presă. O sursă guvernamentală a confirmat pentru AFP că anularea vizitei lui Noda a fost decisă la solicitarea Moscovei. ”Partea rusă a informat Japonia în legătură cu dorinţa sa de a amâna întâlnirea, evocând o suferinţă a lui Putin”, a explicat sursa citată. Un purtător de cuvânt al lui Noda nu a vrut însă să comenteze aceste informaţii. Potrivit unui comunicat difuzat miercuri de Kremlin, Putin merge luni în Turcia, unde va avea întrevederi pe teme-cheie de pe scena internaţională, cum ar fi situaţia din Orientul Mijlociu.

Kremlinul a negat, vineri, informaţiile potrivit cărora vizita premierului nipon la Moscova ar fi fost amânată din cauza stării de sănătate a preşedintelui Vladimir Putin. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat că preşedintele îşi desfăşoară activitatea normal.

Taguri articol


12