29 Noiembrie 2024, 21:19
Începând cu săptămâna viitoare, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va transmite date de tip financiar (momentul plăţii), notificări sau solicitări de clarificare prin mesaj telefonic scris şi/sau e-mail beneficiarilor solicitanţi de fonduri UE şi buget naţional. Transmiterea în format mesaj telefonic şi/sau e-mail va asigura o reducere de peste 90% a costurilor specifice. Din 24 octombrie vor fi transmise datele pentru anunţarea momentului efectuării plăţii avansului de 42 euro pe hectar pentru fermierii care au depus cereri în campania SAPS 2011. Din totatul de fermieri de 1,08 milioane care vor beneficia de aceste plăţi, numai 150.000 au în baza de date APIA un număr de telefon mobil şi/sau e-mail.