Infracţionalitatea, în creştere!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Infracţionalitatea, în creştere!

Justiție 22 August 2012 / 00:00 272 accesări

Numărul acuzaţilor trimişi în judecată în stare de arest preventiv a crescut de la 4.293 la 5.125, cu 19,4% în primul semestru al acestui an faţă de perioada similară a anului 2011. Conform Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în primele şase luni ale acestui an, la unităţile de Parchet din ţară au fost înregistrate 1.360.757 de cauze, în creştere cu 6,9% faţă de perioada similară a anului trecut. Dintre acestea, 50.756 erau în anchetă proprie la procuror şi 1.310.001 erau în cercetare la Poliţie. De asemenea, în primele şase luni au fost soluţionate 293.987 de cauze, în creştere cu 3,2% faţă de primul semestrul din 2011, dintre care 16.995 în anchetă proprie la procuror şi 276.992 la Poliţie. Totodată, 7,7% din totalul cauzelor au rămas nesoluţionate, iar numărul cauzelor restituite de către instanţe a crescut cu 8,6% faţă de perioada de raportare anterioară. În ceea ce priveşte numărul suspecţilor trimişi în judecată în stare de arest preventiv, pe categorii de infracţiuni, cele mai semnificative majorări s-au constatat în materie de spălare a banilor (cu 164,3%), contrabandă (cu 60,4 %), proxenetism şi prostituţie (cu 35,7%), infracţiuni contra autorităţii (cu 34,4%), evaziune fiscală (cu 30,6%), ultraj contra bunelor moravuri (cu 30,4%), trafic de persoane (cu 30%) şi înşelăciune (cu 29,2%). Conform statisticii, prejudiciile produse de suspecţii trimişi în judecată au fost estimate la 2.854.602 lei şi 1.004.589 de euro.

Taguri articol


12