Un adolescent de 16 ani este cercetat penal după ce a tâlhărit o elevă în plină stradă. Potrivit anchetatorilor, miercuri seară, în jurul orei 18.30, fata, în vârstă de 13 ani, ieşea de la cursuri, de la Liceul Traian, din Constanţa, şi se îndrepta spre casă, moment în care a fost atacată de ...
Dosarul în care este cercetat deputatul PDL Dan Păsat este din nou în centrul atenţiei după ce directorul coordonator de la Garda Financiară Giurgiu, Ionel Ghergheleci, a susţinut, într-o declaraţie la DNA, că, în februarie 2010, deputatul l-a sunat pentru a îi cere efectuarea unui control la o firmă ...
CE a propus, ieri, un pachet de măsuri menit să asigure sprijin şi protecţie egală pentru victimele infracţionalităţii pe întreg teritoriul UE, având în vedere pe viitor să reglementeze inclusiv dreptul la despăgubire, indiferent de locul de origine sau de reşedinţă al acestora. În anii următori, CE ...
INFRACŢIUNI GRAVE. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari - au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 112 cadre militare, din care doi generali, 24 de ofiţeri, 15 subofiţeri şi maiştri militari şi 71 de caporali ...
Tradiţie umanitară. Alegătorii din cantonul Zurich s-au pronunţat în favoarea menţinerii accesului la sinucidere asistată şi pentru cetăţenii care nu locuiesc în Elveţia, deşi mai multe partide au militat împotriva Turismului Morţii. Cele două iniţiative populare împotriva sinuciderii asistate ...
MAREA BRITANIE Ameninţare cu bombă Poliţia britanică a primit o ameninţare cu bombă vizând centrul Londrei, a anunţat, ieri, Scotland Yard, precizând că incidentul ar putea fi legat de grupări republicane disidente din Irlanda de Nord. Ameninţarea, ce a dus la o operaţiune de securitate de proporţii ...
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, pe 3 mai, că articolul 74 indice 1 din Codul Penal, introdus prin Legea 220/2010 privind mica reformă în justiţie, care prevedere reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate pentru anumite infracţiuni economice dacă prejudiciul este integral acoperit, este ...
CONTROL CU SURPRIZE. În urma unor informaţii, poliţiştii de frontieră constănţeni au reuşit să prindă patru transfugi şi călăuza lor la scurt timp după ce aceştia au intrat în mod ilegal în România. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa spun că ...
Şapte persoane, cinci bărbaţi acuzaţi de proxenetism, respectiv complicitate la această infracţiune şi două tinere acuzate de prostituţie au fost trimise, ieri, în judecată de procurorii constănţeni. Dosarul a ajuns la Tribunalul Constanţa, care va stabili primul termen de judecată. Conform ...
Încă o legătură între PDL şi un caz grav de corupţie. Directorul adjunct al Direcţiei Finanţelor Publice Alba, Ioan Dobra, acuzat de constituire şi sprijinire a unui grup infracţional, evaziune fiscală, favorizarea infractorului, conflict de interese şi omisiunea sesizării organelor judiciare, este ...
Dosarul în care pe Mircea Irimia, Stoian Zăgureanu şi Metin Asan, din Constanţa, au fost condamnaţi şi achitaţi de mai multe ori de instanţele constănţene pentru o tâlhărie comisă în 2002 a ajuns, ieri, la final. După mai bine de opt ani de judecată, cei trei au fost condamnaţi definitiv de Curtea de ...
Un bărbat din Hârşova a fost condamnat, ieri, de judecătorii Curţii de Apel Constanţa, la zece ani de închisoare pentru viol şi incest. Instanţa a menţinut astfel sentinţa Judecătoriei Hârşova prin care Costică Geagârtu a fost trimis după gratii. Decizia este definitivă. Bărbatul nu s-a prezentat la ...
Ancheta desfăşurată de procurori în cazul furtului de uree din halta Valu lui Traian, descoperit la sfârşitul lunii trecute, a scos la iveală faptul că la infracţiune a participat încă un poliţist din cadrul Postului Transporturi Feroviare (TF) Valu lui Traian, ag. Nicolae Diaconu. El este cercetat pentru ...
După patru ani de judecată, Tribunalul Constanţa a ajuns, ieri, la finalul procesului în care membrii grupării interlope „Spaniolu”, Petrică Tomescu, Lucian Călimărea şi Cristian Gherghişan, au fost acuzaţi că l-au bătut cu cruzime pe Cristian Gheorghiu, zis Cristel, membru al grupării ...
Premierul italian, Silvio Berlusconi, a criticat, din nou, magistraţii, afirmând că sunt ”un cancer al democraţiei”, într-o zi în care au fost omagiate victimele terorismului, între care şi numeroşi judecători. ”Judecătorii sunt cancerul democraţiei noastre. Există, din partea lor ...
• LUCRAU PENTRU TEMUTUL CARTEL „MEDELLIN” • Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a două personae, pentru aderare şi sprijinire a unui grup infracţional ...