Avocaţii lui Omar Hayssam au cerut, ieri, instanţei Tribunalului Bucureşti să constate că unele infracţiuni de care este acuzat sirianul - înşelăciune în formă continuată, iniţiere a unui grup infracţional organizat şi complicitate la tentative de înşelăciune - s-au prescris. „În cauza de faţă este necesar a se stabili limitele de pedeapsă aplicabile legii mai favorabile, iar apoi, pornind de la maximul astfel determinat, să se identifice legea penală mai favorabilă în privinţa prescripţiei speciale”, a spus avocatul Mihai Mareş la Tribunalul Bucureşti, unde s-a judecat un nou termen în dosarul cunoscut sub numele de “Manhattan”. Potrivit apărătorului lui Omar Hayssam, cele trei infracţiuni s-au prescris în anul 2011. De asemenea, Mareş a înaintat o cerere de schimbare a încadrării juridice pentru infracţiunea de complicitate la delapidare în formă continuată. “Având în vedere intrarea în vigoare a noului Cod Penal, vă solicităm să schimbaţi încadrarea juridică şi să aplicaţi limita mai favorabilă de pedeapsă, respectiv în cazul delapidării care a produs consecinţe deosebit de grave, închisoarea de la trei la 10 ani şi şase luni”, a mai spus avocatul sirianului.