Infracţiunile de corupţie rămîn în Codul penal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Infracţiunile de corupţie rămîn în Codul penal

Politică 29 Aprilie 2009 / 00:00 509 accesări

Subcomisia care analizează Codul Penal au convenit, ieri, să păstreze în noul Cod penal articolele privind infracţiunile de corupţie şi de serviciu. „Discuţia cea mai mare a fost dacă locul infracţiunilor de corupţie şi de serviciu este în Codul Penal, aşa cum a fost pînă acum, sau dacă le scoatem de aici şi le lăsăm într-o lege specială. Ideea a fost să le avem aici, în Codul penal, şi le avem reglementate european”, a explicat Victor Ponta, preşedintele subcomisiei. Parlamentarii au discutat despre modul în care va fi sancţionat \"abuzul de funcţie\", definit ca fiind fapta funcţionarului de a-şi folosi influenţa ori autoritatea în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. În noul Cod penal, pentru această infracţiune este prevăzută pedeapsa cu închisoare de la un an la cinci ani. Textul conţine un aliniat care prevede ca \"fapta săvîrşită de o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial\" să fie pedepsită cu închisoarea la şase luni la trei ani, senatorul PSD Toni Greblă cerînd eliminarea acestui aliniat. O decizie, prin vot, în acest caz va fi luată în şedinţa de azi a subcomisiei.



12