Poliţiştii din Medgidia au descoperit un adevărat arsenal de arme albe asupra unui tânăr prins la furat de agenţii unei firme de pază. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că luni după-amiază, în jurul orei 17.00, poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi telefonic, de către dispeceratul unei firme de pază care monitorizează un complex comercial din localitate, că a fost reţinut un bărbat care a furat mai multe produse alimentare. Echipajul de Poliţie trimis să intervină a stabilit că suspectul este Ovidiu I., de 25 de ani, din Medgidia. În timpul controlului corporal sumar, oamenii legii au găsit asupra suspectului un box metalic, un briceag şi un spray iritant lacrimogen. Anchetatorii spun că tânărul nu este la prima încălcare a legii, el fiind cercetat şi în alte dosare, pentru fapte similare. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar faţă de Ovidiu I. a fost începută urmărirea penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi deţinere de arme albe.