Înfrângeri pentru Cîrstea şi Buzărnescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Înfrângeri pentru Cîrstea şi Buzărnescu

Sport 28 Februarie 2019 / 09:56 579 accesări
Sorana Cîrstea a pierdut în optimi la Indian Wells, după un meci maraton

Sorana Cîrstea a pierdut în optimi la Indian Wells, după un meci maraton

Tenismena română Sorana Cîrstea (locul 98 WTA şi cap de serie numărul 16), a fost eliminată, miercuri, în turul al doilea al turneului challenger de la Indian Wells, dotat cu premii în valoare totală de 162.000 de dolari. Cîrstea, care a fost acceptată direct în optimi pe tabloul principal, a cedat cu scorul de 6-7 (4/7), 6-3, 3-6, în partida cu tenismena americană Kristie Ahn (locul 196 WTA), la capătul unui meci care a durat trei ore şi 31 de minute de joc.

Cîrstea va primi un cec în valoare de 1.575 de dolari şi 8 puncte WTA pentru participarea la turneul de la Indian Wells.

Şi Mihaela Buzărnescu (locul 31 WTA şi cap de serie numărul 4) a fost învinsă, miercuri, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA International de la Acapulco, dotat cu premii în valoare de 250.000 de dolari. După oră şi 44 de minute de joc, Buzărnescu a pierdut, cu scorul de 2-6, 5-7, întâlnirea cu tenismena canadiană de origine română Bianca Andreescu (locul 71 WTA). Buzărnescu va primi un cec în valoare de 3.400 de dolari şi 30 de puncte WTA. La dublu, Buzărnescu şi Irina Bara, principalele favorite, au fost învinse de perechea Tatjana Maria (Germania) / Christina McHale (SUA), cu scorul de 2-6, 6-2, 10-8.



12