Cea mai sudică staţiune a litoralului românesc, comuna Limanu, se poate lăuda cu faptul că din punctul de vedere al infrastructurii mai are foarte puţine lucruri de făcut. În ultimii şase ani, Primăria Limanu şi-a concentrat atenţia şi banii din buget asupra proiectelor de infrastructură, de racordare a locuinţelor la reţelele de apă şi canalizare şi în proiectele de asfaltare. „Pentru satul 2 Mai, reţeaua de apă şi canalizare este funcţională. În Vama Veche, tot ceea ce înseamnă lucrări de montare a reţelei de apă şi canalizare s-a terminat. Singura problemă pe care o avem acum, astfel încât reţeaua să fie funcţională, este staţia de pompare pentru care avem nevoie de aproximativ 700.000 de euro. Noi avem documentaţia pregătită, dar aşteptăm să se deschidă finanţarea pe Fondul de Mediu pentru a putea depune proiectul. Avem promisiuni şi speranţe că până la începerea sezonului estival 2013 vom avea şi la Vama Veche apă curentă şi reţea de canalizare”, a declarat primarul comunei Limanu, Nicolae Urdea. Atât reţeaua de canalizare, cât şi cea de apă erau absolut necesare pentru o zonă cum este Limanu, mai ales că acolo, în timpul verii, zona este o ţintă turistică extrem de căutată. Primarul mai spune că în 2013 ar dori să finalizeze şi asfaltarea străzilor din satul 2 Mai, acolo unde, din cauza lucrărilor la reţeaua de apă şi canalizare, străzile au fost stricate. „Acum că alegerile s-au terminat, avem speranţe că vom obţine de la Ministerul Dezvoltării banii necesari pentru a termina asfaltarea la 2 Mai. Dacă în urmă cu 8 ani, apa, canalizarea sau asfaltul erau nişte necunoscute pentru locuitori, acum lipsa acestora ridică foarte multe semne de întrebare”, a explicat Urdea.