YING ŞI YANG Şeful departamentului financiar al Este Group, Manfred Wimmer, este de părere că lipsa de lichiditate din piaţa românească este firească, întrucât nu există o cerere pe termen lung, dar precizează că Banca Naţională a României (BNR) este pregătită să injecteze lichiditate în orice moment. „Eu cred că modul în care BNR administrează politica monetară este corect”, a declarat Wimmer, adăugând că România se poate lăuda cu cel mai experimentat guvernator de bancă centrală din lume. „Această ţară este binecuvântată cu una dintre cele mai bune bănci centrale. Sunt convins de acest lucru. Aveţi un guvernator (n.r. - Mugur Isărescu) care a văzut situaţii foarte diferite în timp. Este cel mai experimentat guvernator de bancă centrală din lume, aş putea spune”, a mai spus reprezentantul Erste Group. Ce nu ştie el este că România este cea mai fidelă reprezentare a principiului echilibrului cosmic. Pentru că am fost „binecuvântaţi” cu cel mai bun guvernator din lume, a trebuit să acceptăm şi faptul că avem cel mai slab premier din galaxie. Dacă Boc s-ar fi ridicat la nivelul lui Isărescu, atunci singura problemă a României ar fi fost alegerea asfaltului pentru autostrăzile promise coloniştilor de pe Marte.
AVEM POTENŢIAL Manfred Wimmer este destul de optimist în ceea ce priveşte perspectivele economiei noastre, dar admite că, în prezent, România are probleme: „Criza a lovit mai târziu, a fost puternică şi va fi nevoie de un anume timp până când ţara va reuşi să se smulgă din această prăpastie. Depinde de cât spaţiu are Guvernul ca să creeze instrumentele şi stimulentele necesare creşterii. Aici, cele mai bune soluţii ar fi construirea de infrastructură şi absorbţia de fonduri europene”. Oficialul Erste a adăugat că, pe termen lung, ţara noastră are un potenţial foarte mare să se dezvolte: „România are materii prime, potenţial energetic (în special energie verde) şi forţă de muncă bine pregătită. O altă zonă în care eu cred foarte mult este agricultura”. Referitor la starea pieţei de capital, Wimmer a precizat că intenţia Fondului Proprietatea de a ieşi pe o bursă străină arată faptul că Bursa de Valori din Bucureşti (BVB) are nevoie de o reformă.
LISTAREA BCR, AMÂNATĂ CEL PUŢIN DOI ANI Cei de la Erste Group mai spun că şi la BCR, şi la restul băncilor autohtone, costurile de risc vor rămâne destul de ridicate, astfel încât există o probabilitate destul de mare ca o creştere de capital să fie necesară. În condiţiile actuale, listarea BCR la BVB nu este posibilă şi se va mai amâna cel puţin doi ani. „O listare eşuată este o daună reputaţională semnificativă pentru orice companie, iar BCR este o bancă importantă, deci nu trebuie şi nu poate fi expusă unei astfel de căderi, dacă listarea ar eşua”, a conchis Wimmer. Erste Group a încheiat un acord de principiu cu patru dintre cei cinci acţionari minoritari la BCR - SIF Banat Crişana, SIF Transilvania, SIF Muntenia şi SIF Oltenia -, prin care va achiziţiona o participaţie de 24,12% din bancă.