A 18-a ediţie a Trofeului “Telegraf” la fotbal în sală, cel mai vechi turneu rezervat veteranilor, programează duminică după amiază, la Sala Sporturilor, cele patru jocuri din sferturile de finală. Înfrăţirea Cogealac este singura formaţie care are jucători suspendaţi în această fază a competiţiei: Mitrenca şi Pupu efectuează a treia etapă de suspendare, iar Butu, care a văzut cartonaşul roşu în optimi, este suspendat o etapă. Incidentele din finalul partidei Elox-Portul - Dinamo, tot din optimi, nu au rămas fără urmări, Marius Zadea primind opt etape de supendare, iar Doru Lupu şase etape. Aceste sancţiuni vor fi aplicate la ediţia a 19-a, în 2010.
Programul partidelor din sferturile de finală - duminică, 22 februarie, Sala Sporturilor - ora 14.30: Intersport - Municipal; ora 15.15: Înfrăţirea Cogealac - Săgeata Stejaru; ora 16.00: Alpha - Dinamo; ora 16.45: Capitol’84 - Callatis Mangalia. Tot duminică, de la ora 13.30, se va desfăşura finala Campionatului Judeţean de fotbal în sală: Dunărea Ostrov - Melody.
Sponsorii competiţiei: Hypermarketul Carrefour şi Restaurantul “Rustic”
Sponsorul echipei Telegraf & TV Neptun: China Mall
Parteneri: DSJ şi AJF Constanţa