Aşa cum anunţase în urmă cu o lună, Comisia Europeană (CE) a lansat, ieri, procedura de infringement împotriva României, pentru că nu a asigurat transpunerea integrală a Directivei privind eficienţa energetică. Aceeaşi procedură se aplică şi în cazul Austriei, Croaţiei, Irlandei şi Letoniei. "CE a solicitat Austriei, Croaţiei, Irlandei, Letoniei şi României să asigure transpunerea integrală a Directivei privind eficienţa energetică. În temeiul directivei respective, statele membre trebuie să realizeze economii de energie în perioada 1 ianuarie 2014 - 31 decembrie 2020. Ele trebuie să facă acest lucru utilizând sisteme de obligaţii în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi/sau alte măsuri de politică specifice pentru a promova îmbunătăţirea eficienţei energetice în gospodării, în industrie şi în sectorul transporturilor. În cadrul sistemelor de obligaţii în ceea ce priveşte eficienţa energetică, întreprinderile trebuie să ia măsuri menite să asigure economii de energie la nivelul consumatorului final, de exemplu prin consiliere privind instalarea unei izolări termice mai bune sau prin oferirea de subvenţii pentru înlocuirea ferestrelor vechi, cu pierderi mari de energie. Directiva trebuia să fie transpusă în legislaţia naţională până la 5 iunie 2014. Astăzi, Comisia a trimis avize motivate către aceste cinci state membre prin care solicită transpunerea integrală a directivei în legislaţia naţională", se arată în comunicatul Executivului european. În cazul în care cele cinci state nu îndeplinesc această obligaţie legală în termen de două luni, CE ar putea lua decizia de a le trimite în faţa Curţii de Justiţie a UE şi de a solicita sancţiuni financiare.