Banca Naţională a României (BNR) s-ar putea vedea forţată să intervină pentru a deprecia leul, dacă moneda se apreciază semnificativ faţă de euro, până la un nivel care ar afecta economia, anticipează analiştii ING Bank. „Dacă leul creşte semnificativ faţă de euro, datorită randamentului mai ridicat şi îmbunătăţirii apetitului pentru risc la nivel global, producţia economică ar putea fi afectată. Acest scenariu este determinat de faptul că economia nu a profitat în întregime de perioada de cădere a monedei, iar acum se va confrunta probabil cu o monedă mai puternică. În consecinţă, BNR ar putea fi forţată să intervină pentru a slăbi poziţia leului, iar acesta este motivul pentru care estimăm că rata cursului de schimb nu va coborî sub 4 lei/euro - deşi nu excludem apariţia temporară a unor astfel de niveluri pe parcursul anului”, se arată într-o analiză ING. Banca anticipează un curs de 4,15 lei/euro la sfârşitul primului trimestru, 4,25 lei/euro la jumătatea anului, respectiv 4,1 lei/euro la finalul lui 2010. Referinţa anunţată, vineri, de BNR, de 4,1167 lei/euro, a atins cel mai redus nivel din ultimele 12 luni. Ultima referinţă sub acest nivel a fost publicată la 7 ianuarie 2009, când banca centrală a anunţat un curs de 4,0720 lei/euro.