Serviciul de plată prin telefonul mobil, bazat pe sistemul MaestroPayPass, a fost lansat în premieră în România de ING Bank şi MasterCard. .\"ING România lansează acum prima fază a programului pilot ING Mobile Payments şi, după ce vom face o evaluare a reacţiei consumatorului şi a comercianţilor, vom trece la dezvoltarea lui. În cîţiva ani, plata cu telefonul mobil va deveni ceva obişnuit şi ne mîndrim cu faptul că ING şi România au fost „vîrf de lance” în această regiune\", a declarat directorul executiv ING Retail, Albert Roggemans. Programul pilot va dura şase luni, va fi testat de un total de 500 de persoane şi va fi disponibil în 30-40 de locaţii ale partenerilor ING selectaţi (SensiBlu, Inmedio, Eurest, Hollywood Multiplex şi ProCinema). Pentru a putea folosi acest tip de plată este necesar un telefon mobil compatibil cu o tehnologie specială, Near Filed Communication, acces la serviciile GPRS oferite de o companie de telefonie mobilă, agreată de ING Bank, respectiv Orange şi Vodafone. Clienţii ING selectaţi pentru prima fază a programului pilot vor primi un telefon Nokia 6121 care are încorporată tehnologia NFC (Near Field Communication), tehnologie ce asigură atît securitatea plăţii electronice cît şi comunicarea wireless cu terminalele comercianţilor. Serviciul poate fi utlizat pentru sume de pînă la 80 lei.