ING şi Allianz - Ţiriac au obţinut semnăturile celor mai mulţi salariaţi români

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În ultima zi a campaniei pensiilor private

ING şi Allianz - Ţiriac au obţinut semnăturile celor mai mulţi salariaţi români

Justiție 17 Ianuarie 2008 / 00:00 947 accesări

Mulţi au spus că este afacerea secolului, alţii că-i o bătălie pierdută din start de către angajaţi, cert este însă faptul că pensia privată obligatorie va schimba radical viaţa românilor. Ţinînd cont de faptul că, în ultimii ani, asigurările şi pensiile private au jucat un rol tot mai mare pe piaţa românească, principalele companii au demarat în 2007 o bătălie crîncenă pentru atragerea tinerilor salariaţi români. Miza uriaşă a celor două procente din contribuţiile milioanelor de angajaţi români a făcut ca, pînă la urmă, competitorii să schimbe din mers regulile jocului. În pofida scandalului provocat de marile federaţii sindicale care au cerut modificarea legii şi amînarea startului campaniei, societăţile asiguratoare au primit avizul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. De la acţiunile la limita legii - informare pe mail, abordari telefonice sau agenţi trimişi să prospecteze piaţa -, pînă la fenomenul semnăturilor multiple, companiile de asigurare au făcut tot posibilul pentru a-şi asigura o cotă de piaţă cît mai mare. Cu doar o zi înainte de încheierea oficială a campaniei, statisticile Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) arată că pînă la 1 ianuarie 2008, numărul celor care au aderat la un fond de pensii privat se ridică la 3.179.115 de persoane. După numărul de adeziuni validate, primele trei fonduri sînt administrate de ING Fond de Pensii - 1.066.203 (33,5%), Allianz - Ţiriac Fond de Pensii - 798.753 (25,1%) şi Generali Fond de Pensii - 301.906 (9,5%). În acelaşi timp, Aviva Fond de Pensii a atras 247.563 de adeziuni, reprezentînd 7,79% din piaţa fondurilor de pensii, cu toate că obiectivul anunţat de reprezentanţii companiei a fost atingerea unei cote de 30%. „Campania a fost un succes dacă ţinem cont că au mai rămas în afara sistemului doar cîteva sute de mii de persoane. Chiar dacă mîine (astăzi - n.r.) este ultima zi pînă la care salariaţii de pînă la 35 de ani mai pot opta pentru pensia privată obligatorie, situaţia se va limpezi la raportarea finală de pe 25 ianuarie. Ţinînd cont de evaluările prezentate de societăţile de asigurare pînă la sfîrşitul acestei luni, salariaţii care nu şi-au încheiat o asigurare vor fi trimişi către una dintre companiile de pe piaţă. Printr-un program informatic, fiecare societate va primi un număr de salariaţi în funcţie de cota de piaţă deţinută la 17 ianuarie 2008”, a declarat preşedintele CNPAS, Mariana Cîmpeanu.

Taguri articol


12