Banca Naţională a României va rata, cel mai probabil, ţinta de inflaţie în 2014, a declarat economistul-şef al ING Bank, Vlad Muscalu, care se aşteaptă la o creştere a preţurilor de consum de peste 4,5% până la sfârşitul anului, faţă de estimarea BNR de 3,5%. Totuşi, el notează că, deşi inflaţia este la un nivel extrem de redus, iar rata de politică monetară şi cea interbancară au ajuns la niveluri scăzute, reluarea creditării întârzie: „Băncile trebuie să se obişnuiască cu noul mediu economic. Şi pentru companii situaţia este mai bună, anumite sectoare, cum ar fi exportul sau vânzările cu amănuntul, merg foarte bine. Poate entuziasmul ăsta se va transmite şi în alte sectoare“. El apreciază că o nouă reducere a rezervelor minime obligatorii, la următoarea şedinţă a BNR, ar putea debloca creditarea.