„Îngerul de la Dervent”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Îngerul de la Dervent”

Cultură 08 Noiembrie 2010 / 00:00 2009 accesări

De cinci ani, spaţiul încărcat de spiritualitate al Mănăstirii Dervent se transformă, în mijlocul verii, într-un punct de întâlnire pentru artişti din întreaga lume, care vin să creeze sub lumina inspiraţiei divine. Atras de spiritualitatea şi frumuseţea locului şi de primirea caldă făcută de părintele stareţ Andrei, un monah a cărui activitate de gospodar al obştei este foarte vizibilă, sculptorul bucureştean Daniel Divrician a primit invitaţia de a se alătura unor artişti de mare valoare, în cadrul celei de-a V-a ediţii a taberei de creaţie plastică contemporană „Dunărea şi Dobrogea creştină”. Prezent, în luna iulie, pentru prima dată la Mănăstirea „Dervent”, artistul care nu e străin, însă, de spaţiul dobrogean, a imaginat un monument pe care l-a intitulat, încă înainte de a-l crea, „Îngerul de la Dervent”. Lucrarea a fost finalizată de curând, completând, în acest fel, patrimoniul cultural constituit în cele cinci ediţii ale taberei creştine de creaţie. De altfel, părintele stareţ Andrei a şi hotărât amplasamentul definitiv: drumul către izvor.

„Executarea „Îngerului de la Dervent” a durat trei luni, pentru că autorul şi-a propus - şi a reuşit - să aducă marmură de la cariera Simeria. Rezultatul este un alt tip de concepţie a sculpturii în piatră, o combinaţie între piatră locală, utilizată ca soclu, marmură - aripile stilizate şi lucrate ale îngerului şi sticlă - un miez verde-albăstrui ce are ample calităţi de a sugera şi simboliza energie, lumina - un miez care se continuă printr-o aură realizată din acelaşi material, sticlă. Lucrarea se înscrie uşor sesizabil într-o cruce greacă, iar semnul crucii creştine (sticla) - în jurul căruia se construiesc celelalte elemente - centrează compoziţia”, a subliniat criticul de artă Alice Dinculescu. „Daniel Divrician este ataşat spaţiului dobrogean ca mai toţi artiştii români, un spaţiu care i-a mai oferit posibilitatea executării şi amplasării unei lucrări monumentale, „Poarta luminii”, în centrul oraşului Mangalia - 1998”, a conchis criticul de artă constănţean. De-a lungul celor cinci ediţii ale taberei de sculptură de la Dervent, care este structurată pe două secţiuni: pictură şi sculptură, Mănăstirea Dervent a oferit materialul necesar executării lucrărilor de sculptură, piatră de Dobrogea.

Taguri articol


12