Înghiţiţi de ape

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Înghiţiţi de ape

Eveniment 03 Septembrie 2009 / 00:00 1048 accesări

Marea agitată şi condiţiile meteo nefavorabile nu l-au împiedicat, ieri, pe un tînăr din Bucureşti să se aventureze în larg pentru a înota. Daniel Pintilie, de 27 ani, nu a ţinut cont de avertismentul salvamarilor, care i-au spus să nu se depărteze de mal şi s-a înecat. Salvamarii l-au văzut cum se lupta cu valurile şi au plecat să îl ajute, însă nu au mai putut face nimic pentru tînărul bucureştean. Ei au adus cadavrul la mal, unde medicii chemaţi de urgenţă au încercat să îl resusciteze, dar în zadar. Trupul neînsufleţit a fost depus la Morga Spitalului Municipal Mangalia, pentru efectuarea autopsiei. În aceeaşi zi, un bărbat neidentificat a fost pe punctul să îşi piardă viaţa în mare, la Eforie. Acesta, în vîrstă de 50-60 de ani, se află internat în spital, în stare gravă.

Tot ieri, în jurul orei 19.00, un constănţean de 19 ani, şi-a pierdut viaţa, în condiţii neelucidate încă, în timp ce se afla în piscina hotelului Majestic, din staţiunea Mamaia. Poliţiştii spun că tînărul era însoţit de patru prieteni şi în timp ce se aflau în apă, brusc i s-a făcut rău. Amicii l-au scos din piscină şi au chemat o ambulanţă dar cadrele medicale nu l-au mai putut readuce la viaţă pe tînărul constănţean care a murit în urma unui stop cardio-respirator neresuscitabil. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cauzele care au dus la decesul tînărului şi au dispus totodată efectuarea unor teste toxicologice.

Cristina CARAPCEA, Florin CICAL



12