Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna constănţeană Cumpăna, a făcut, duminică seară, un scandal monstru, supărat nevoie mare pe poliţiştii care au avut “tupeul” de a-i cere actele la control. Oamenii legii spun că Florin Saragea, fiul comisarului şef Marian Saragea, între timp ...
Trei tineri au văzut moartea cu ochii, sâmbătă noapte, după ce au fost implicaţi într-un accident rutier care a avut loc în jurul orelor 21.50, în zona localităţii constănţene Mihail Kogălniceanu. Oamenii legii spun că Dorin Teletin se deplasa pe Drumul Naţional 2 A (Constanţa - Hârşova) dinspre ...
În ultimele 48 de ore, paramedicii SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” au intervenit la trei solicitări ale unor turişti aflaţi pe litoral. Reprezentanţii ISU spun că paramedicii au intervenit în staţiunea Mamaia pentru acordarea primului ajutor medical ...
Magistraţii Judecătoriei Medgidia l-au condamnat, vineri, pe Beadin Sali, de 37 de ani, din Medgidia, la doi ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri şi alte violenţe şi distrugere. Sentinţa nu este ...
Un constănţean a fost snopit în bătaie de un taximetrist care îl bănuieşte că ar avea o relaţie cu soţia sa. Altercaţia s-a produs vineri după-amiază, în Piaţa Tomis III, din Constanţa. Conform poliţiştilor, taximetristul se afla în maşină, în aşteptarea clienţilor, taxiul fiind parcat pe ...
• BĂTĂUŞI ARESTAŢI • Capul clanului „Băncuţă“, împreună cu cei doi fii şi un complice, protagoniştii sângeroasei reglări de conturi ce a avut loc duminica trecută, în cartierul constănţean Tomis Nord, au fost prinşi, miercuri după-amiază, de poliţişti în apropierea ...
ITALIA Deţinut român agresiv Un deţinut român încarcerat în Italia i-a agresat pe agenţii care îl însoţeau la spital, pentru a primi îngrijiri după ce se automutilase, unul dintre poliţişti suferind răni serioase provocate de român. ”După aducerea la spital, deţinutul a devenit agresiv ...
Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea constănţeană Plopeni, a ajuns în spatele gratiilor după ce, în noaptea de 11 spre 12 iulie, a încercat să jefuiască un magazin din oraşul Mangalia. Oamenii legii spun că Ştefan Tistu, nepotul lui Jan Tistu, care şi-a ucis soţia cu sânge rece la ...
• 100 DE ZILE DE ÎNGRIJIRI • Mirel Chiujdea, în vârstă de 36 de ani, din Constanţa, una dintre victimele sângeroasei reglări de conturi care a avut loc, duminică seară, pe strada Tulcei din Constanţa, ar fi putut muri în urma bătăii încasate de la membrii clanului Băncuţă. Medicii legişti ...
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ spun că în weekend-ul trecut au răspuns la 16 situaţii de urgenţă ivite în staţiunile de pe litoral. 14 dintre misiuni au fost de acordare a primului ajutor medical de urgenţă pentru 11 adulţi şi trei copii ...
SPANIA Român arestat pentru tentativă de omor Un român de 42 de ani a fost arestat în Sevilia, sub acuzaţia de tentativă de omor, după ce şi-a dat fosta prietenă cu spray inflamabil şi a încercat să îi dea foc. Autorităţile spaniole l-au arestat pe SD, de 42 de ani, sub acuzaţia de tentativă de ...
O constănţeancă de 35 de ani, a ajuns, joi noaptea, la spital, după ce a fost înjunghiată de concubinul ei. Oamenii legii au fost chemaţi prin 112, pe faleză, în spatele Spitalului Militar din Constanţa, unde a izbucnit un conflict între două persoane, una dintre ele fiind rănită. La adresa respectivă ...
• POZĂ CU GHINION • O fotografie care urma să le amintească de concediul petrecut pe litoral era să îl coste viaţa pe copilul unei familii din Iaşi. Incidentul, care putea avea urmări tragice, a avut loc ieri dimineaţă, pe plaja din staţiunea Saturn. Înainte de a pleca de pe plajă, familia ...
Spania a meritat victoria Fostul internaţional olandez Clarence Seedorf a declarat, pentru BBC, că este dezamăgit de înfrângerea suferită de echipa naţională a Olandei în finala Cupei Mondiale din Africa de Sud, scor 0-1 după prelungiri, în faţa reprezentativei Spaniei. „Sunt dezamăgit, dar ...
ITALIA Copil italian înjunghiat de fiul unei familii de români Un copil italian de 10 ani a fost înjunghiat de fiul unei familii de români, în provincia siciliană Agrigento. Agresiunea a avut loc duminică seara, în localitatea sicialiană Cattolica Eraclea, în timp ce copiii se aflau la joacă. Copilul ...
• ACUZAŢIA • Divergenţele privind existenţa unui dosar penal de evaziune sunt mărul discordiei între un avocat constănţean şi un poliţist al Secţiei Regionale a Poliţie Transporturi (SRPT) Constanţa. Avocatul Ionuţ Cazan, membru al Baroului Constanţa, susţine că s-a deplasat, ieri ...