Două asistente de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui au fost transportate, astăzi, la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, după ce autosanitara în care se aflau s-a răsturnat pe marginea unui drum naţional în timp ce şoferul maşinii se afla într-o depăşire ...
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc, astăzi, în Lazu. La fața locului a intervenit și o ambulanță pentru a acorda îngrijiri medicale unei persoane rănite în urma coliziunii.
O camionetă a lovit un grup de pietoni, la un târg de Crăciun organizat în oraşul francez Nantes, nouă persoane fiind rănite, după care şoferul a încercat să se sinucidă, relatează ziarul Le Parisien. Potrivit Primăriei oraşului Nantes, şase persoane sunt în stare gravă ...
O persoană a fost rănită și a avut nevoie de îngrijiri medicale, astăzi, după ce două mașini s-au ciocnit pe DN2A, în orașul Ovidiu. Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate. Poliția Rutieră investighează cazul.
Polițiștii de la Rutieră intervin în aceste momente pe strada Traian din Constanța, unde două mașini s-au ciocnit în fața blocului A1. La locul accidentului a fost chemată și o ambulanță, deoarece se pare că o persoană are nevoie de îngrijiri medicale ...
Şapte persoane au fost transportate la spital în urma accidentului produs, astăzi, în judeţul Sibiu, unde un autocar care făcea o cursă regulată dinspre Italia spre Vaslui s-a răsturnat, trei dintre acestea fiind în stare gravă. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu ...
Nemanja Matic, jucătorul sârb al anului 2014 Fotbalistul echipei Chelsea, Nemanja Matici, a fost ales jucătorul sârb al anului 2014, el primind această distincţie în cadrul unei ceremonii organizate de Federaţia Sârbă de Fotbal, informează uefa.com. „Este un premiu individual, dar la care au ...
Incendiul izbucnit astăzi la un restaurant şi un magazin aflate în Sectorul 1, pe Calea Griviţei, a fost stins, o tânără de 22 de ani primind îngrijiri şi fiind transportată la Spitalul Elias, după ce s-a intoxicat cu fum şi a avut un atac de panică, potrivit reprezentanţilor ISU ...
Un bărbat de 47 de ani din comuna Lumina a avut nevoie de îngrijiri medicale astăzi, după ce a fost lovit de o mașină, pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța, în zona podului rutier din cartierul KM 4-5. Potrivit polițiștilor de la Rutieră, bărbatul încerca să traverseze ...
O femeie a fost intoxicată cu fum şi transportată la spital, astăzi, după ce un apartament de la etajul 7 al unui bloc cu zece etaje situat pe bulevardul Lacul Tei din Sectorul 2 a luat foc, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti. Femeia, în vârstă ...
O șoferiță de 32 de ani din Constanța s-a răsturnat, astăzi, cu mașina pe DN 22, ce leagă Tulcea de Constanța. În urma accidentului, au fost rănite atât femeia de la volan, dar și două pasagere în vârstă de 12 și respectiv 13 ani, aflate pe bancheta din ...
O tânără de 19 ani, din judeţul Galaţi, a ajuns la spital, astăzi, după ce un pasager i-a prins capul în uşa unui microbuz de transport persoane, în timp ce mijlocul în comun era oprit într-o staţie de autobuz din municipiul Bârlad. Potrivit cercetărilor desfăşurate de ...
A dat dovadă de neatenție și a provocat un accident rutier, ieri dimineață, în jurul orei 7.00. Este vorba despre un tânăr de 26 de ani, din Constanța, care se deplasa, la volanul unei mașini, pe Drumul Național 2A, dinspre Constanța către Ovidiu, împreună cu doi prieteni. La ...
În Gala MMA RXF organizată luni seară, în Sala Polivalentă din București, au participat și mai mulți luptători constănțeni. Trei dintre ei, Cătălin Cășaru, Robert Orbocea și Ovidiu Buzulică, sunt antrenați la CS Pontica Constanța de Daniel Asaftei, în timp ce al ...
Un prim membru al echipajului de la bordul elicopterului SMURD, a fost scos din apă în urmă cu puțin timp. Persoana este în viață și primește îngrijiri medicale de la paramedici. Recuperarea victimelor continuă. Potrivit dr. Ionuț Cealera de la Serviciul de ...
Un tânăr din Techirghiol s-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat băut la volan și a accidentat un copil. Oamenii legii spun că sâmbătă după-amiază, în jurul orei 18.00, un tânăr de 24 de ani, din Techirghiol, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus un autoturism pe strada ...