Locatarii unui bloc de pe Aleea Dealului, din cartierul constănţean Tomis Nord, au trăit, sâmbătă, clipe de groază, după ce apartamentul unui vecin a luat foc. Speriaţi de fumul gros care ieşea din locuinţa situată la etajul 3, oamenii au sunat la 112 şi au cerut ajutorul autorităţilor. În scurt timp ...
Trei maşini au fost implicate într-un accident rutier în localitatea 23 August, din Constanţa. În urma impactului, o persoană are nevoie de îngrijiri medicale. Poliţiştii de la Rutieră şi o ambulanţă se îndreaptă către locul carambolului. Vom reveni cu amănunte!
Pompierii constănțeni intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe Aleea Dealului din municipiul Constanța. După primirea apelului prin linia unică 112, la fața locului au fost trimise două autospeciale. UPDATE În urma incendiului, două ...
Suspectat de implicare în tâlhăria petrecută, la sfârşitul lunii martie, în triajul CFR Palas, Ion Malacu, de 43 de ani, din Constanţa, a fost căutat de poliţişti timp de o săptămână, dar nu a fost găsit. Pentru a putea fi dat în urmărire generală, procurorii au cerut instanţei arestarea ...
S-a urcat băut la volan şi a avariat şase autoturisme. Este isprava unui tânăr de 24 de ani, agent la firma de pază şi protecţie „Alistar Security”, din Constanţa. Acesta a provocat un accident rutier, în noaptea de joi spre vineri, pe bulevardul 1 Mai, din municipiul Constanţa. Potrivit ...
O intervenţie la un incident petrecut în zona Km 5 s-a încheiat, miercuri seară, la spital pentru un poliţist şi un jandarm, care au fost atacaţi de un individ. Filmul incidentului a început miercuri, în jurul orei 20.00, atunci când un scandal a izbucnit între un bărbat de 43 de ani şi vecinul său, pe ...
O tânără de 22 de ani a ajuns, ieri, pe patul de spital, după ce a fost rănită într-un accident rutier petrecut, în jurul orei 11.00, în parcarea hypermarketului “Cora”, din municipiul Constanţa. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, un bărbat de 48 de ani se deplasa la volanul unui ...
Şapte persoane au fost rănite în urma unor accidente în lanţ în care au fost implicate 12 maşini şi care s-au produs, astăzi dimineaţă, pe DN5, în zona localităţii Adunaţii Copăceni din judeţul Giurgiu. Primul accident a avut loc în jurul orei 07.10, în condiţii de ceaţă densă, după ce un tir ...
S-a urcat la volan, deşi nu are permis, şi a plecat la o plimbare pe străzile comunei Cumpăna. Este vorba despre un bărbat de 30 de ani, care ieri după-amiază a provocat un accident rutier pe strada Alexandru Lăpuşneanu, din Cumpăna. Acesta le-a spus poliţiştilor că dorea să înveţe să şofeze… ...
În urmă cu o săptămână, paznicul staţiei de spălare vagoane din triajul CFR Palas a fost atacat şi bătut cu bestialitate de doi indivizi necunoscuţi. Mihai Cristian, de 53 de ani, din Constanţa, le-a povestit oamenilor legii că în noaptea de 30 spre 31 martie, în jurul orei 2.00, a fost surprins de ...
Un zid de fum prin care puteai să distingi cu greu doar luminile autospecialelor de pompieri şi flăcările ce au înghiţit un întreg imobil, panică, strigăte de ajutor, răniţi urcaţi pe tărgi, oameni care abia mai puteau respira... Scene desprinse parcă dintr-un bombardament, aproape ireale, s-au derulat ...
AFGANISTAN Jurnalistă ucisă Agenţia de presă americană AP a anunţat vineri că fotografa Anja Niedringhaus a fost ucisă, iar colega sa, jurnalista Kathy Gannon, a fost rănită grav de un poliţist afgan, în estul ţării. ”Anja Niedringhaus, în vârstă de 48 de ani, fotograf de origine germană ...
Poliţiştii din comuna Valu lui Traian au reuşit să dea de urma a doi tineri acuzaţi că, duminica trecută, au snopit în bătaie un bărbat, într-o staţie de autobuz din localitate, fără să se gândească preţ de o clipă la consecinţele faptelor lor. Scandalul a pornit după ce omul a avut ...
O femeie de 38 de ani a fost rănită joi noapte, într-un accident rutier petrecut, în jurul orei 22.30, în staţiunea Mamaia. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, protagonistul este un şofer de 36 de ani, care se deplasa pe bulevardul Mamaia, la volanul unui autoturism marca Daewoo Cielo, pe banda numărul 3 ...
Un bărbat de 61 de ani a ajuns, ieri, pe patul de spital, după ce a provocat un accident rutier, în jurul orei 11.00, în localitatea constănţeană Ovidiu. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, şoferul se deplasa la volanul unui autoturism marca Dacia, pe strada Poienei, din oraşul Ovidiu. Ajuns la ...
Scene dramatice petrecute ieri dimineaţă, în faţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa! Rudele lui Florin Bonea, tânărul ucis cu sânge rece în noaptea de 1 spre 2 martie, în localitatea constănţeană Cuza Vodă, nu-şi găsesc liniştea şi cer să li se facă dreptate. După ce în urmă cu o ...