CĂUTAT Poliţiştii constănţeni sunt în alertă pentru prinderea unui taximetrist care, ieri dimineaţă, în jurul orelor 07.00, a târât cu maşina un lucrător din cadrul Poliţiei Locale, aflat în misiune. Oamenii legii spun că incidentul a avut loc în municipiul Constanţa, pe strada Decebal, după ce un ...
DOUĂ PASAGERE, LA CONSTANŢA Sezonul navelor de croazieră se apropie de final. Sâmbătă şi duminică, Dana de pasageri a Portului Constanţa a găzduit două nave de talie medie - „Saga Ruby” şi „Artania” - care au adus turişti străini în cel mai mare oraş românesc la malul mării ...
Magistraţii Tribunalului Constanţa vor judeca astăzi recursurile înaintate de Valentin Costea, de 29 de ani, şi Claudiu Florin Săvescu, de 25 de ani, ambii din Murfatlar, împotriva măsurii de arestare preventivă. Cei doi tineri au fost arestaţi, la începutul săptămânii trecute, pentru 29 de zile de ...
Trei persoane care în martie 2009 au fost audiate de magistraţii Judecătoriei Constanţa în calitate de martori, au fost condamnate, săptămâna trecută, sub acuzaţia de mărturie mincinoasă. Marius Cristinel Dicu a primit o pedeapsă de trei luni de închisoare în regim de detenţie, iar George Zbenghea şi ...
Ion Columbeanu, tatăl omului de afaceri Irinel Columbeanu, a ajuns, ieri, la spital, după ce a fost lovit de un biciclist în timp ce traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni. Accidentul a avut loc în Bucureşti, pe Calea Victoriei. La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD, pentru a-i acorda ...
Tenorul Costel Busuioc a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Judeţean din Timişoara, după ce, susţine el, a fost bătut de patronul unei spălătorii auto din municipiu în momentul în care a cerut bonul fiscal. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Timiş, Costel Busuioc a fost transportat la spital cu ...
O MĂRTURIE INCRIMINATOARE Medicul legist care a efectuat autopsia lui Michael Jackson a declarat că starul era prea slăbit ca să-şi fi administrat singur Propofol, substanţa anestezică ce i-a provocat moartea. Acesta a declarat spre stupoarea tuturor că Michael Jackson era aproape orb. Medicul legist ...
CRUZIME Detalii şocante au apărut în dosarul jandarmilor atacaţi, la intrarea în satul Siminoc, în urma unei şicanări în trafic. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au dispus, luni, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Valentin Costea pentru tâlhărie, precum şi faţă ...
Curtea de Apel Constanţa a respins, la sfârşitul săptămânii trecute, recursurile declarate de procurori şi de rudele lui Usein Sali, zis Uzi, care a făcut parte din clanul „Fraţii” până în luna martie 2010, când a murit, în dosarul în care rivalii lui Uzi au fost achitaţi. Decizia a fost ...
Gelu Matei, de 30 ani, din Constanţa, fiul lui Toma Matei, arbitru de box şi preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Box Constanţa, condamnat de Judecătoria Constanţa la trei ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi ...
Gheorghe Nenciu, de 50 ani, din Constanţa, a fost condamnat, ieri, de Tribunalul Constanţa la trei ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat. Sentinţa nu este definitivă. Potrivit rechizitoriului, pe 26 iulie 2010, Nenciu se afla în staţiunea Mamaia, pe plaja din apropierea complexului ...
ŞICANE ÎNTRE ŞOFERI În timp ce se duceau spre casă, doi jandarmi au fost scoşi în afara drumului şi atacaţi cu săbii şi bâte în urma unei şicane în trafic. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că incidentul a avut loc miercuri seară, în jurul orei 21.00, la ...
Primarul din Agigea, Cristian-Maricel Cârjaliu, a atacat cu recurs sentinţa Tribunalului Constanţa care a desfiinţat în întregime decizia Judecătoriei Constanţa în dosarul în care fostul primar al localităţii Agigea, Ion Ioniţă, a fost condamnat la un an şi jumătate cu suspendare pentru conducerea unui ...
Tribunalul Constanţa a desfiinţat în întregime sentinţa Judecătoriei Constanţa prin care fostul primar al localităţii Agigea, Ion Ioniţă, a fost condamnat la un an şi jumătate cu suspendare pentru infracţiuni la regimul circulaţiei şi a respins apelul declarat de actualul edil al aceleiaşi ...
INDONEZIA Avion prăbuşit Un avion cu 18 persoane la bord, dat dispărut ieri dimineaţă, s-a prăbuşit pe insula Sumatra, în nord-vestul Indoneziei, a anunţat Ministerul indonezian al Transporturilor. Aparatul Casa 212, care transporta 15 pasageri şi trei membri ai echipajului, a decolat din oraşul Medan ...
Poate mulţi şi-au dorit cu ardoare să lucreze în sistemul sanitar, să îmbrace halate albe, să acorde îngrijiri medicale. Din păcate, Sănătatea din România nu-i mai „acceptă”, chiar dacă pacientul român este cel mai neglijat din UE, în contextul deficitului de personal. Chiar dacă s-au ...